Comisia Europeană, cu ochii pe canalizarea de la Rânca

1031

Comisia Europeană va investiga situația sistemului de canalizare de la Rânca, județul Gorj. Proiectul finanțat cu milioane de euro, bani europeni, a fost finalizat în urmă cu circa 10 ani, dar canalizarea nu este nici acum funcțională.

Radu Miruță, președintele USR Gorj, a adus în atenția Comisiei Europene problema de la Rânca. „Recepționat în 2011, sistemul de canalizare de la Rânca a costat 3.600.000 de euro, fonduri europene de preaderare, dar nu a funcționat niciodată. Canalizarea a fost recepționată fără autorizație de mediu și fără să se fi încheiat contracte cu localnicii pentru folosire. Gurile de canal s-au distrus, țevile montate greșit s-au înfundat cu beton încă de când au fost îngropate, stațiile de epurare nu au funcționat și dejecțiile sunt deversate fără nicio filtrare, direct în pădure, deasupra râurilor care scaldă jumătate din județul Gorj”, spune Miruță. După doi ani „de trântă” cu toate autoritățile responsabile din România, Miruță s-a adresat Comisiei Europene, prin intermediul europarlamentarului USR Nicu Ștefănuță. „Anul trecut am tradus toate actele și le-am transmis Comisiei Europene, cu speranța că, de acolo venind finanțarea, cumva ar trebui să fie interesată. Practic, la Rânca era o problemă de discrepanță între documente și situația din teren”, mai spune Radu Miruță.
Materialul transmis forului european a primit, zilele trecute, răspuns oficial. „Autoritățile naționale nu au raportat nicio neregulă legată de proiect, iar Comisia nu a fost niciodată informată cu privire la această situație. Prin urmare, Comisia se va adresa autorităților române pentru a investiga aspectele problematice descrise și, ulterior, poate lua măsuri corective”, este răspunsul transmis de Comisia Europeană.
Sistemul de apă și canalizare de la Rânca a fost preluat de Aparegio, la finele anului trecut.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here