Acum un sfert de veac a avut loc o răsturnare de situație. Nimeni nu mai credea în schimbare și cu toate astea a avut loc. Tot de atunci s-au strâns probleme grele, și nu numai că n-au fost rezolvate, ba mai mult, s-au acutizat. Momente tulburi au fost multe în istoria noastră. Cu toate astea, au apărut personalități care și-au asumat responsabilitatea de a le rezolva.
În anul 1920, Octavian Goga, la tribuna Parlamentului României, printre altele, grăiește:
…Ne aducem aminte de revărsarea acestei corupțiuni, și nu pot să spun că s-au făcut multe pentru ca ea să fie stăvilită…..Rămâne ca viitorul să stabilească.
Să restabilim adevărul și să ne dezbarăm de considerațiile de partid .
Să aducem învinuiri, acolo la locul lor, pentru toți. Sunt chestiuni dincolo de luptele de partide și de partid.
Gheorghe Tătărăscu, tot atunci, se ridică și printre proteste și aplauze cu un glas hotărât spune:
Ei bine, mâine este astăzi și azi Țara așteaptă întruchiparea nădejdilor de ieri. Toate scăderile acestei guvernări ricoșează, acolo, în domniile voastre și din domniile voastre ricoșează în sufletul Țării…..La tot ce se face, la tot ce se clădește, la tot ce se sfarmă sunteți solidari, în ochii unui neam întreg.
Luați seama, sunt oameni care sub ochii domniilor voastre, sunt pe cale să transforme acea oază de care vă vorbeam, într-un maiadan pustiu, în care se va înmormânta și cea mai din urmă iluzie a unui neam.
Am reținut aceste pasaje care au trecut de examenul uitării și ne arată strălucirea valorii celor doi, fiindcă și astăzi ne scăldăm (mai bine zis, ne mocirlim) în situații similare și m-am gândit să-i întreb, pe Dumnealor, ce măsuri au luat în situații grele? Unele din ele sunt uimitor de actuale, ne privesc pe toți și nu trebuie să rămână fără răspuns. Poate că soluția lor, dată în trecut, e de actualitate. Realitatea trebuie să îndemne pe cineva la acțiune. Faptele există și vor fi și reacții ale oamenilor.
Acum, vreau să mă opresc la salarizare, care nu e o problemă oarecare, așa cum vor unii s-o ducă în derizoriu, ci este o problemă de interes național și de care toate guvernele și-au bătut joc. Toate guvernele au ignorat marea majoritate a celor ce muncesc și au acordat și acordă atenție anumitor categorii. Nu se pot lua măsuri fiindcă se scoate din ladă o lege, o lege care terfelește Statul Român. Pentru unii Constituția României este o carte fără valoare, călcată în picioare cu bună știință, iar Statul se pare că nu există.
Eu nu susțin că toți trebuie să aibă același salariu, ar fi o mare nedreptate, dar consider o crimă ca diverși indivizi să câștige un salariu de la Stat de zece ori mai mult ca Președintele României. Și sunt mulți indivizi care și-au tras un salariu de la stat și de la noi, surclasându-l și pe Obama, președintele SUA. Ăsta da nivel de trai al românilor.
Ce s-ar putea face? Cel mai simplu răspuns ar fi să zic: nu știu…
Cel mai simplu să privim la țările civilizate și să le urmăm exemplu, fiindcă viitorul este să fim plătiți în euro.
Nu pot să rămân indiferent când văd că există o frică generalizată în rezolvarea problemei, fiindcă se pierd voturi, se pierd majorități, fiindcă acestea contează în creșterea „nivelului de trai”. Este o situație cum nu se poate mai grea, nu pentru toți, ci pentru majoritatea populației, și repet pentru majoritatea populației, din care o parte a dat buzna în lumea largă.
O soluție, internă, ar fi să ridicăm veniturile celor nevoiași. Orice guvern, de orice culoare și mai ales dacă are o susținere solidă, ne arată că Trezoreria este goală și nu se poate implementa.
Avem și o propunere alternativă. Să umblăm acolo unde sunt bani, le teșchereua de unde sunt plătiți cei cu salarii mari. Cu alte cuvinte, să coborâm pe cei de Sus, de la ei trebuie luat.
Ne întoarcem la zicala: Teoria ca teoria, dar practica ne omoară. Teoretic se poate, dar nu sunt bani pentru a aplica prima variantă, iar la a doua variantă riscăm să supărăm „domnii”, pentru că sunt atacate „drepturi câștigate”. Și mai este ceva care convinge pe toată lumea necăjită. Cum să ne putem permite ca să fie deranjați: nașii, finii, cumnații, nepoții, părinții, tehnicienii, tehnocrații și mai sunt câteva familii, că doar numai ei au grijă ca Țara să nu intre în colaps…
Trebuie să se găsească un Doctor care să lecuiască această boală gravă a națiunii. Sunt salariați care câștigă în câteva ore sau zile, mai ales că a fost „inventată” ziua de 26 ore sau mai mult, cât câștigă, cei mai mulți într-o lună de muncă.
Uite așa, există un Naș permanent, care cunună pe unii cu Sărăcia și pe alții cu Bogăția.
Și uite așa Nașul de cununie se află în fața unui război dintre săracii și bogații peste măsură, pe care nu-i poate împăca. E nevoie de a găsi un numitor comun, care raportat la societate înseamnă sacrificiu la care trebuie să participăm toți alături de Naș și nu am lăsa ca numai DNA să rezolve alte activități curente.
Este necesar ca salariile să fie cuprinse între unul minim și altul maxim. Salariul minim să permită unei familii pentru a trăi omenește, iar peste cel maxim să nu se treacă.
Cu această ocazie s-ar rezolva și problema pensiilor, dar despre pensii, cu altă ocazie.
Dacă, eu, v-am invitat să visăm împreună și m-ați urmărit, vreau să vă prezint că un asemenea act de curaj a fost înfăptuit în anul 1940, după cum scrie Gorjanul (s.m.).
Timp de multe decenii problema salarizării era a opoziției, indiferent care era și părea fără sfârșit.
A durat 17 ani, până ce Guvernul Tătărăscu, în timpuri deosebit de dificile, a reușit s-o aplice. Pe acele principii a funcționat România și în comunism. După anul 1989, totul s-a schimbat. Nu cunosc dacă opoziția, după 1989, oricare a fost, a ridicat problema salarizării, pentru cei mulți, în Parlament sau aiurea.
Cred că fiecare partid a avut și încă mai are grija rotirii nașilor, finilor, cumnaților, nepoților, părinților, tehnicienilor, tehnocraților, că așa se cuvine a reacționa pentru a avea grijă de soarta Țării.
Hotărârea de a face acest act de dreptate nu se poate lua în Parlamentul României și, cred, că nici un partid nu v-a fi de acord cu o asemenea „nedreptate”.
Pe cei bogați nu-i lasă conștiința. Cineva, din cei fără avere, se poate implica în această chestiune. Experiența trecutului o avem și cred și într-o susținere masivă.
Pe acel Cineva îl așteptăm să ia cursa pe cont propriu, să depășească momentele de cumpănă, să treacă linia de sosire și să-l aplaudăm.
Istoria îl va consemna.
Dan Gr. Pupăză
