Colectivizarea cu pistolul pe masă şi-n Albeni (1961 – 1962)

Mi-aduc aminte de instructorul de partid Călugăriţa Florian, trup şi suflet pentru regimul comunist, un om foarte periculos, cu rol decisiv în colectivizarea pe Valea Gilortului. El nu venea singur, ci venea cu securistul Belgiu (căpitan la securitate) – din comuna vecină – Bengeşti, ce umbla civil.
Acest securist şi căpitan Belgiu, m-a obligat în iarna 1961 – 1962, printr-o zăpadă de 60 – 70 cm, să pun calul la sanie şi să trecem dealul dintre Albeni şi Poiana Seciuri, ca să-l urmărim pe chiaburul Mihai Tomescu (zis al lui Purdă), un oponent al regimului comunist, care se părea că împreună cu chiaburul Barbu din Poiana Seciuri, ce stăpânea o moară în Poiana Seciuri, au organizat un punct de rezistenţă anticomunist, în pădurile dintre localităţile Albeni şi Poiana Seciuri. Pe tot parcursul, căpitanul de securitate Belgiu nu s-a despărţit de o puşcă de vânătoare, ce o ţinea lângă el. Avea la brâu şi un pistol. M-am convins că oamenii ce faceau colectivizarea, nu o făceau cu mâna goală. Toţi erau înarmaţi: primar, secretar, instructori şi activişti de partid, securişti ce umblau civili, dar erau sub acoperire (căpitani sau chiar colonei)…
Căpitanul securist a ajuns cu mine în localitatea Poiana Seciuri, prin zăpada pân’ la brâu, unde s-a întâlnit cu agentul său de legătură – agentul numit VULPOI! (cred că era un nume fals, un nume conspirativ). Mi-am dat seama că nu-i de glumit cu colectivizarea. I-am povestit mamei mele aceste lucruri şi ceea ce văzusem cu ochii mei.
Comuniştii au pus mai apoi un om de-al lor, adică din satul nostru – un om incult – un tractorist, pe nume Greere Nicolae. El a fost şi cel ce ne-a confiscat imediat moara cu trei pietre, moară de apă, pe apa râului Gilort, numită „Moara lui Păsătoiu”. În această acţiune de confiscare a morii de apă a mai intervenit un personaj – Ciorei Alexandru – acest Eugen Ţurcanu al Albenilor – omul ce răspundea de strângerea cotelor. Folosea bătaia, ciomăgeala şi forţa în strângerea cotelor. Intra peste oameni şi-n miezul nopţii, încât devenise spaima localităţii şi a Raionului. Acest tovarăş Ciorei Alexandru era şi secretar de partid şi este omul de pe urma căruia s-a şi spânzurat în podul casei soţia ţăranului Iancu Belu. Acesta i-a luat o cantitate mare de lână, ascunsă în podul casei! Ciorei Alexandru s-a urcat în pod, ajutat de Diaconu Ligă (zis Helerie) sau Diaconu Alexandru (membru de partid). Femeia când s-a văzut fără atâta cantitate de lână, răpită, şi-a ales calea spânzuratului! Acest Ciorei Alexandru, spaima ţărănimii de pe Valea Gilortului, era şi cel care ne ridica uiumul (cota) de la moara noastră. Nu ne lăsa măcar 1 kg de făină, ca să facem o mămăligă. Făina era încărcată în căruţe şi lua drumul Bazei de recepţie de la Târgu-Cărbuneşti, reşedinţa Raionului Gilort. Am intrat „rapid” în G.A.C. cu cele 100 ha de pământ şi cu tot inventarul agricol, moară, joagăr şi nu am rămas decât cu săliştea casei.
Colectivizarea în satul Albeni este opera unei „TRIADE” de trist renume: Haita, Ştefănescu şi Georgescu, securişti trimişi de Raionul Gilort ca să bage frica în oasele ţăranilor. Şi azi, după 60 de ani, numele acestor „criminali” se pronunţă cu teamă, cu frică. Nimeni nu avea curajul să-i înfrunte!
Aceştia veneau cu cererile de intrare în G.A.C. gata făcute! Urma să semnezi… doar să semnezi! Nu semnai… Erai ridicat la miez de noapte, dus în beciurile miliţiei locale sau în beciurile securităţii de la Raionul Gilort – Târgu-Cărbuneşti. Cotele stabilite erau obligatorii! Cotele la grâu se ridicau direct de la batoză, se încărcau direct în căruţe şi luau drumul Bazei de recepţie de la Târgu-Cărbuneşti. Mi-aduc aminte că-n 1951, când am terminat Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, mi-au şi dat ordinul de recrutare. Peste 15 zile mi-au dat ordin de încorporare, ca fiu de MARE CHIABUR (peste 100 ha de pământ), deci şi clasificat: copil de chiabur — lucru ce mi-a produs mari neplăceri în viaţă! Pe 15 iunie 1951 m-au încorporat la Detaşamentul de Muncă de la Câmpia Turzii (lângă Cluj). Am făcut 3 ani de muncă grea şi foarte grea, de muncă silnică şi încă 3 luni de concentrare. Eram în şantier, un şantier cu regim militar, foarte dur şi cu normă/ziua de lucru. Eram pe şantier la Câmpia Turzii când a murit I.V. Stalin – 5 martie 1953! Ce jale! Ce lacrimi vărsate!… în sufletul meu de tânăr de 21 de ani, erau însă mari speranţe… speranţe ce s-au năruit între timp, datorită originii mele „NESĂNĂTOASE”! Fiu de MARE CHIABUR! Toată viaţa, acest TITLU mi-a adus numai nenorociri! În ultimele perioade, lucrând în cadrul G.A.C. şi apoi C.A.P.-ului Albeni, am pus mâna pe actele C.A.P.-ului şi Primăriei, unde am găsit o copie, după o caracterizare, făcută de comunistul Ştefan Drăgoiescu, Secretar de partid. Se sublinia clar, în acea caracterizare: FIU DE MARE CHIABUR: Bebe Păsătoiu (Păsătoiu Gh. Mihail)?!
Acum înţelegeam eu de ce nu am fost primit la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti! Adeverinţa şi caracterizarea ce au ajuns la facultate, arătau că sunt fiu de CHIABUR, de „năpârcă”, de „duşman al poporului”! Degeaba s-a înscris familia mea în G.A.C. Albeni cu peste 100 ha de pământ. Soarta mea a fost stabilită! Nu am mai ajuns niciodată medic veterinar. Am ajuns şi am profesat între anii 1960 – 1995 ca asistent veterinar, implicându-mă în victoria socialismului în satul Albeni, comuna Albeni, Raionul Gilort, Regiunea Oltenia. Drumul meu în viaţă nu a fost ascendent! Eu nu am urcat în viaţă! Eu am coborât, de la starea de chiabur – adică OM GOSPODAR – şi cu simţul proprietăţii, la starea de tovarăş, fără proprietate şi fără a mă putea bucura mai ales de profesia pe care mi-am dorit-o cu ardoare, şi anume – MEDIC VETERINAR! Colectivizarea m-a anulat, m-a înstrăinat, mi-a schimbat psihologia. A fost o mare dramă pentru părinţii mei, pentru mine, pentru fraţii mei, şi-n acelaşi timp, o mare realizare, pentru sărăciile satului şi pentru toţi cei ce au jucat jocul sistemului comunist”.
Acestea sunt zguduitoarele mărturisiri, mărturisiri incomode, ale unui OM, fiu de MARE CHIABUR, ce a prins în floarea vârstei colectivizarea, într-o ţară a „MARII MINCIUNI” – R.R Română – cu nişte conducători pe măsură, adevăraţi lachei şi servili Moscovei şi U.R.S.S. până la capăt. Teii au înflorit şi-n satul Albeni, pe Valea Gilortului, dar mirosul florilor de tei nu poate înlocui tristeţile şi amintirile negre ale COLECTIVIZĂRII!
Profesor pensionar, Voicu T. Teodor