Cojocaru, optimist la reunirea Pandurilor: ,,Nu vreau să caut scuze”

941

Pandurii Târgu-Jiu a efectuat, luni, primul antrenament din anul 2020. 23 de jucători s-au reunit sub comanda antrenorului Călin Cojocaru, care nu şi-a pierdut încrederea că echipa poate face un retur bun de campionat. După plecările de la sfârşitul anului, când Iulian Dinu, Paul Chiş, Ioan David, Bogdan Vişan şi Robert Lică au părăsit oraşul, formaţia a pierdut alţi jucători importanţi şi în luna ianuarie. Este vorba de fraţii Cotolan, Robert Bratu şi Gabriel Oiţă. La capitolul certitudini putem să-i notăm pe Alexandru Bodea şi Aurel Pîrciu (ambii FCSB), Alexandru Catrici, Matei Babaua şi Alexandru Achiriloaei (toţi trei de la Rapid) şi Lică Mîndrean (Gaz Metan Mediaş). La Pandurii vor mai veni şi alţi jucători, tocmai de aceea ,,principalul” echipei a stabilit nu mai puţin de 8 meciuri de verificare.,,Am nevoie de jucători care au capul doar la fotbal şi vor să tragă pentru Pandurii ca pentru propria lor familie. Nu mai pleacă nimeni, au avut timp până acum. Este o săptămână de reacomodare la efort şi de stabilire a lotului, în mare. Mai aştept jucători şi sunt convins că o să facem o treabă bună şi o să formăm un lot competitiv, deşi unii oameni sunt sceptici în privinţa noastră. Am fixat foarte multe jocuri de pregătire, pentru că sunt mulţi jucători noi. Vreau să formez o echipă omogenă şi acest lucru se face doar prin meciuri. Chiar aş mai fi vrut să mai jucăm un meci-două, dar m-am oprit la un număr de 8 ‘amicale’. Vreau ca relaţiile de joc să fie bine puse la punct, nu vreau să caut scuze că nu suntem omogeni. Trebuie să începem campionatul cu dreptul, primul joc este foarte important”, a declarat Cojocaru.
Antrenorul a mai spus că echipa va evolua şi în 2020 pe Stadionul Municipal, şi are tot dreptul să facă acest lucru. De asemenea, tehnicianul a afirmat că formaţia pe care o pregăteşte nu va mai fi atât de uşor de învins.,,Din discuţiile avute cu conducătorii, cu siguranţă că echipa nu o să intre în faliment. Eu am venit de vineri la Târgu- Jiu, fiindcă îmi place să fie totul pus la punct şi nu vreau să las nimic la voia întâmplării. Vreau să fim bine organizaţi, fiindcă doar aşa putem face treabă. Din ce ştiu eu, vom juca în continuare aici. Eu cred că stadionul acesta a fost făcut, exclusiv, datorită rezultatelor pe care le-a avut Pandurii, şi pe plan internaţional. Nu suntem împotrivă să joace altcineva pe el, dar cred că prima echipă care are acest drept, indiferent de acte sau contracte, este Pandurii Târgu-Jiu, formaţia emblemă a oraşului. Sunt convins că vom arăta mai bine în partea a doua a sezonului, şi vă veţi da seama de acest lucru. Putem schimba faţa pe care am avut-o în tur”, a precizat Cojocaru.Pandurii şi-a creionat programul de pregătire din această iarnă, stabilindu-şi şi cinci dintre adversarii pe care îi va întâlni în amicale. Primul meci va avea loc sâmbătă, 18 ianuarie, la Târgu Jiu împotriva formaţiei Vulturii Fărcăşeşti (Liga 4). CSO Filiaşi, FC Hunedoara, Viitorul Dăeşti şi CSM Slatina sunt printre echipele cu care formaţia alb-albastră va da piept în această iarnă. Primul meci oficial al anului va avea loc pe teren propriu, în compania formaţiei CSM Reşiţa.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here