Cod roșu de avalanșă la munte

1548

Potrivit Buletinului nivometeorologic, este risc mare de avalanşă în Munţii Făgăraş, la peste 1.800 de metri altitudine.

COD roşu de avalanşă la munte. În aceste zone, valorile termice mai ridicate din cursul zilei au favorizat tasarea stratului cu 7-10 cm. Zăpada cu rezistenţă foarte scăzută, prezentă în partea superioară a stratului, măsoară pe alocuri 20-30 cm, sub aceasta se află un strat de 30-40 cm cu rezistenţă de asemenea mai scăzută, dar a căror cristale au legături slabe între ele. Sub aceste straturi puţin rezistente se află o crustă mai veche de gheaţă, care constituie un plan de alunecare şi declanşare a avalanşelor.

În zonele de creastă se întâlnesc cornişe de dimensiuni considerabile şi plăci mai consistente de vânt îndeosebi pe versanţii sudici şi vestici. Pe văi şi în zonele adăpostite se menţin depozite însemnate de zăpadă, care depăşesc în unele locuri 3-4 metri. Stratul vechi, din profunzime, este format din zăpadă consolidată.

„Se menţin condiţiile de declanşare spontană a avalanşelor de dimensiuni medii şi izolat mari, prin ruperea şi alunecarea stratului instabil din partea superioară sau a plăcilor de vânt, riscul declanşării avalanşelor fiind amplificat chiar şi la supraîncărcări mici”, arată meteorologii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here