Cod galben de ninsori și viscol la munte

940

Meteorologii au emis, vineri dimineața, două avertizări de vreme rea, inclusiv un cod galben de ninsori și viscol.

Prima avertizare vizează intervalul 3 februarie, ora 10 – 5 februarie, ora 18. Fenomenele vizate sunt ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului.

Aria ninsorilor se va extinde treptat din orele serii dinspre regiunile nord-vestice și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Local se va depune strat nou de zăpadă, care va fi mai consistent în zonele montane.  Vor fi perioade în care intensificările de vânt se vor asocia cu ninsoare.

A doua avertizare este un cod galben valabil în intervalul 3 februarie, ora 20 – 5 februarie, ora 18. Fenomene vizate și zone afectate: ninsori însemnate cantitativ și viscol la munte.

De duminică (5 februarie) vremea va intra într-un proces de răcire și va deveni geroasă noaptea, cu precădere în regiunile intracarpatice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here