Clubul Pandurii cere timp suplimentar de la FIFA şi FRF

1018

Situaţia Pandurilor atârnă de un fir de aţă. Principalul creditor al clubului Pandurii, Marin Condescu, susţine că are suma necesară pentru a stinge litigiile cu Nikola Vasiljevic şi Gordan Bunoza. Chiar şi aşa, dacă e să ne luăm după fostul preşedinte, soarta trupei gorjene depinde de anumite formalităţi. Mai exact, oficialii clubului trebuie să obţină acordul scris al reclamanţilor că renunţă la depunctarea echipei.,,Un singur lucru nu reuşim. Problema este că putem să achităm suma, dar să rămânem şi cu banii plătiţi şi cu punctele luate, fiindcă au băgat şi au stipulat acolo în hotărâre că trebuie să vină de la FIFA şi cereri de la jucători că nu mai cer depunctarea echipei dacă au primit banii. De miercuri am început discuţiile, dar timpul e prea scurt. Pe Bunoza l-am găsit în Coreea de Sud şi i-a spus administratorului special, la telefon, că este de acord să retragă solicitarea de depunctare şi ar fi făcut adresa către FIFA şi către Federaţia Română de Fotbal. Imediat, la vreo oră, sună avocatul lui că nu este de acord. Banii îi avem. Am făcut rost de la persoane care au încredere că o să îi înapoiem până pe 15 octombrie. Astăzi, Adunarea Creditorilor aprobă împrumutul. Fiind în insolvenţă, a trebuit să dureze cinci zile şi convocarea Adunării Creditorilor. Dar astăzi aprobă împrumutul de la persoane fizice”, a spus, miercuri, Condescu, chestionat de reporterii de la Pro Sport.Principalul creditor crede că pe fir au intrat impresarii, dar timpul este prea scurt pentru ambele părţi, iar lăcomia nu-şi are rostul. Dacă Pandurii retrogradează, iar apoi falimentează, jucătorii nu-şi mai văd banii. ,,Nu avem acordul jucătorilor că renunţă la cererea de depunctare. Pe mine mă miră, pentru că şi ei sunt jucători. Ei fac o prostie. Să spunem că retrogradăm, nu ne mai revenim, suntem în faliment. Ei au încă 60-70 de mii de euro la masa credată. Îi pierd şi pe ăia. Deci cine îi învaţă pe ei… numai impresarii, ca să pună mâna pe 10-15 mii de euro”, a mai spus Condescu.Oficialul Pandurilor face acum un apel către Federaţie şi FIFA ca să mai dea răgaz Pandurilor câteva zile.,,Nouă ne-ar trebui de la Comitetul Executiv zece zile să rezolvăm problema. Nu înţeleg de ce termenul e până pe 30, la ora 24 şi nu a fost până pe 4 iunie, să ne lase şi nouă zece zile. Noi aşteptăm un nou termen din partea Comitetului Executiv. Dacă FIFA nu vrea să răspundă, eu trebuie să prezint ordinul de plată în contul pe care l-a nominalizat. Dacă eu fac dovada că am trimis banii în contul acela, de ce mai trebuie încă un răspuns? Tranzacţia se face prin bancă, nu este pe ochi frumoşi.Dar tot ne trebuie timp, pentru că răspunsul nu va veni mâine de la FIFA. Şi atunci, Comitetul Executiv, având în vedere toată această corespondenţă, faptul că noi am recunoscut şi vrem să plătim banii, ar trebui să ne dea un termen de şapte-zece zile”, a adăugat Condescu.Nikola Vasiljevic şi Gordan Bunoza cer aproape 80.000 de euro, iar banii pe care trebuie să îi dea clubul, cu tot cu penalităţi, se ridică la peste 100.000 de euro.

Banii nu s-au dat…de frică
Ca o concluzie, până la ora acestui articol, oficialii Pandurilor au declarat că banii nu au fost viraţi în conturile celor doi fotbalişti, pentru că procedura este neclară şi chiar în cazul în care clubul îşi plătea datoriile risca să râmână şi cu banii luaţi şi fără nouă puncte. Joi, Marin Condescu a declarat că va contesta o eventuală depunctare din partea FIFA, iar Pandurii cere timp suplimentar pentru a stinge litigiile.,,Aşteptăm până la ora 24.00 şi o să contestăm o eventuală decizie nefavorabilă, am făcut toate demersurile necesare pentru a primi un timp suplimentar. Am vorbit cu avocaţii, e o corespondenţă de o săptămână de zile. FIFA nu ne-a răspuns nici nouă, nici Federaţiei. În corespondenţa cu ei le-am propus fel de fel de variante, inclusiv că ne ducem noi cu banii. Sperăm ca Federaţia să ne dea acel timp suplimentar, nu e nicio grabă. Noi trebuie să fim siguri că plata va duce la anularea sancţiunii. Mai sunt şi alte variante, dar o să vedem ce se întâmplă în ultima etapă”, a declarat Condescu pentru cotidianul ,,Gorjeanul”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here