Pe maghiari i-am cunoscut pe când eram elev la Şcoala normală şi erau stabilite nişte relaţii cu o comună din Covasna-Tamaşfalău. Anual, Şc. Normală din Tg-Jiu trebuia să meargă la Tamaşfalău cu programe culturale care să atragă, în mod deosebit, tineretul maghiar. În perioada 1935-1936 am făcut parte din grupul care a mers la Tamaşfalău.
Am fost aşteptaţi la gară de autorităţile comunale şi duşi cu căruţele până în comună. Atunci am văzut ce căruţe şi ce cai aveau locuitorii acelei comune, ceea ce exprima bunăstarea lor materială. Am fost găzduiţi la casele locuitorilor, eu având norocul să fiu găzduit la o familie numeroasă, bine înstărită, ca toate familiile din localitate. Asemenea gospodării nu existau în satul meu şi nici în satele vecine.
Despre comportamentul acelei familii, faţă de un adolescent din Gorj, numai cuvinte de laudă. Şi-a instruit membrii familiei ca în prezenţa mea să vorbească numai româneşte. M-a încântat modul cum se servea masa, în special cea de dimineaţa, când se servea, la discreţie, cafea cu lapte, care în familiile din satul meu, lipsea cu desăvârţire sau se găsea doar în câteva case.
Şcoala noastră a prezentat numeroase programe artistice, urmate de baluri în care se dansa până în zori. La început, elevii noştri erau foarte sfioşi dar, s-au adaptat repede, mai ales că fetele maghiarilor erau cele care făceau invitaţiile de dans. Şi, când un băiat de-al nostru se scuza că nu prea ştie să danseze, fetele îl duceau pe ringul de dans, cu încurajarea ,, nu te teme, te învăţ eu”. S-au statorncit prietenii între elevii noştri şi băieţii- mai ales fetele din Tamaşfalău şi după revenirea la Tg-Jiu, mult timp au avut loc schimburi de scrisori. Mulţi dintre elevii noştri îşi doreau, ca după absolvire să ajungă învăţători acolo, localitate cu un nivel de viaţă mult mai ridicat faţă de ceea ce aveam noi în Gorj. Aşa i-am cunoscut eu pe maghiari şi am rămas foarte încântat de modul lor de viaţă şi de comportament.
În toamna 1940 am fost repartizat să fac armata la Reg.92 Orăştie şi după ce am fost avansat în grad, a trebuit să locuiesc, la gazdă, în oraş. Am găsit gazdă la o familie de maghiari şi Dna. Erna-proprietara-era o femeie în puterea vârstei, bună gospodină şi respectuoasă din cale afară. Ne-am înţeles foarte bine şi la plecarea pe front s-au făcut simţite sincere păreri de rău.
În perioada 1972-1979, pe când locuiam cu familia în Tg-Jiu, am avut ocazia să cunoaştem o familie de maghiari, ajungând foarte buni prieteni. Unguroaica – aşa cum îi ziceau cei din bloc, era o femeie comunicativă şi deosebit de respectuoasă.
Exprimându-şi dorinţa de a cunoaşte pe mama soţiei mele, am dus-o la ţară şi s-a împrietenit şi cu soacra-mea.
După pensionare, eu şi soţia ne-am retras la ţară. Un trimis special ne-a anunţat că unguroaica a decedat. Ne-a părut rău. O consideram ca un membru al familiei noastre.
Aşa i-am cunoscut pe maghiari şi ne-am respectat reciproc.
După evenimentele din ’89, de când se spune că am revenit la democraţie, se pare că relaţiile cu cetăţeni de etnie maghiară s-au deteriorat. Au început să apară revendicări, presupuse persecutări din partea statului, fel de fel de acuze şi nemulţumiri din partea etnicilor maghiari. Se lansează tot felul de învinuiri cu privire la încălcarea drepturilor etnicilor maghiari, când în mod real , se poate afirma că românii nu trăiesc mai bine decât maghiarii.
Toate aceste invenţii, minciuni gogonate sunt rodul unor activităţi din umbră, aţâţări meschine, revendicări contrare spiritului constituţiei ţării, bine ticluite de elemente revanşande, culminând cu autonomia teritorială. Cine sunt cei care bagă zâzania între locuitorii acestei ţări?!
Românul a fost paşnic şi primitor în toate momentele istoriei sale. Cine este acela care vâgâie cu băţul printre gard de întărâtă câinii??
Este inexplicabil şi de mirare cum autorităţile statului român permit asemenea manifestări ale atentatorilor la siguranţa statului român. Se dă dovadă de prea multă slăbiciune. Prea multe li se îngăduie unor persoane de etnie maghiară, rău intenţionate, cu atitudine duşmănoasă faţă de poporul român.
Oare nu se poate pune stavilă vâgâitorilor, cu băţul printre gard, care să nu mai întărâte câinii??
Emanoil Cinteză
