Cine sunt cei doi bărbați acuzați că au furat bunuri de peste 100.000 de lei

406

Cei doi bărbați în vârstă de 40, respectiv 48 de ani, din Bumbești-Jiu, care au fost prinși, în noaptea de joi spre vineri, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, în timp ce încercau să fure bunuri dintr-o locuință de pe raza municipiului Târgu-Jiu, au fost arestați preventiv. Judecătoria Târgu-Jiu a decis, aseară, ca suspecții să stea 30 de zile după gratii, hotărârea fiind contestată imediat de aceștia. Valentin Grigore Partenie și Valentin Emilian Corniț vor rămâne în arest, până la stabilirea verdictului, fiind acuzați că au sustras bunuri în valoare de 100.000 de lei din mai multe clădiri din municipiu. Surse susțin că printre persoanele păgubite sunt și medici.

„Din primele cercetări a reieșit faptul că, în perioada aprilie-iunie 2018, aceștia ar fi sustras bunuri din mai multe locuințe de pe raza municipiului. Polițiștii au recuperat bunuri și bani în valoare de peste 100.000 lei, din care 15.000 lei și 100 lire. Activitățile continuă pentru documentarea întregii activități infracționale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtatorul de cuvânt al IPJ Gorj. Detalii în ediția de mâine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here