Cere referendum pentru trecerea orașului Țicleni la statut de comună!

1371

Consilierul Constantin Brănescu va strânge semnături de la cetățenii din Țicleni, pentru a obține transformarea localității în comună. Semnăturile se vor colecta cu începere de la 1 martie.

“Personal, mă voi ocupa de toată acțiunea, deoarece doresc să se aprobe un referendum prin care populația să fie consultată în legătură cu trecerea localității de la oraș la comună. Nu cred că Țicleniul, care are doar patru blocuri, nu are sistem de canalizare funcțional, spital, piață agroalimentară, toaletă publică ori alte facilități de oraș să aibă acest statut, doar pentru ca și cetățenii să plătească mai mult taxele și impozitele locale”, a declarat alesul PNL. Brănescu a menționat că ar exista un singur proiect cu fonduri europene în derulare în oraș, ce nu este implementat, dar odată transformată localitatea în comună s-ar obține mai multe proiecte cu finanțare europeană de către cetățeni. “Eu îmi doresc ca în cadrul primăriei comunale, dacă se va ajunge la asta, să se constitue un birou pentru cetățeni, pentru întocmirea de proiecte gratuite cu fonduri europene în favoarea localnicilor”, a completat Brănescu, care spune că s-ar angaja tineri din localitate care să lucreze pentru realizarea acestor proiecte. Acesta susține că Țicleniul, devenit comună, ar atrage mai mulți investitori.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here