Poliţiştii Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, marţi, de către un agent de pază, despre faptul că în timp ce executa serviciul de patrulare în incinta unei cariere aparţinând unei societăţi comerciale din Bumbeşti-Jiu, a surprins un bărbat care, la vederea sa, a abandonat un sac şi a fugit în pădurea învecinată.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu. Cu această ocazie, în sacul abandonat a fost găsită o armă de vânătoare precum şi un număr de 16 cartuşe de calibrul 16 milimetri. Din investigaţiile efectuate, poliţiştii au stabilit că cel care a abandonat arma de vânătoare şi muniţia, este un bărbat de 33 ani, din localitatea Pleşa. Oamenii legii l-au depistat la scurt timp pe suspect şi l-au condus la sediul poliţiei. Pe parcursul anchetei, poliţiştii au stabilit că suspectul nu este autorizat să poarte şi să folosească arme şi muniţii letale de vânătoare, deţinându-le ilegal. Arma şi muniţia au fost ridicate în vederea expertizării şi stabilirii provenienţei. Din cercetările efectuate, s-a mai constatat faptul că suspectul intenţiona să folosească arma la vânătoare, fără a poseda permis de port armă şi autorizaţie legală de vânătoare. Poliţiştii au întocmit pe numele suspectului dosar penal, acesta fiind cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj.
Ana-Maria Catalinoiu