În realizarea diagnosticului arheologic, pentru maximum de eficiență am optat pentru o cercetare combinată: invazivă și noninvazivă (periegheză), precedată de o verificare riguroasă a tuturor datelor disponibile (bibliografice, cartografice, documente administrative și juridice etc.), care fac referire la patrimoniul arheologic al localităților sau care indică un potențial arheologic.
Cercetarea noastră s-a dorit a fi una exhaustivă, menită să acopere cu secțiuni de sondaj o suprafață cât mai mare din cea afectată de proiectul investițional. Problemele legate de mediul natural și antropic (cursuri de apă, căi ferate, șosele, clădiri, rețele de utilități etc.), sau în unele cazuri cele legate de proprietatea privată (nedefinitivarea demersurilor de expropriere), au impus însă adaptarea lucrărilor de diagnostic arheologic la aceste restricții, determinând evitarea unor tronsoane. Lungimea medie a acestora este de cca 150 – 200 m, ajungându-se în unele situații chiar și la 400 m (exemplu: între km 3+900 și 3+500, pe o zonă de livadă și casă). Cu toate acestea, datorită stratigrafiei generale a sectoarelor care indică faptul că ne aflăm în aria unor foste zone inundabile (unde posibilitatea unor descoperiri este extrem de mică), nu considerăm că se impunea în mod obligatoriu realizarea de secțiuni pe aceste segmente. Pentru fiecare dintre segmentele cercetate prin diagnostic arheologic s-a procedat la cercetarea prin periegheză a suprafețelor ce urmau a fi afectate de lucrări, concomitent cu realizarea de secțiuni cu mijloace mecanice. Secțiunile de sondaj au fost dispuse, în general, la intervale de 50 – 100 m, în ax și alternativ pe ambele laturi ale viitoarei șosele de centură. Densitatea, lungimea și orientarea unităților de săpătură a fost determinată, în mod special, de particularitățile reliefului. Au fost vizate cu prioritate zonele cu potențial arheologic major; grinduri,terase cu expunere spre sud, zone de confluență ale unor văi etc. Totodată, în zonele inaccesibile (albiile minore ale văilor, mlaștinile și luncile inundabile etc.), s-a procedat la o minuțioasă cercetare de suprafață, toate detaliile fiind consemnate în scris în ”Fișa de unitate de cercetare” și prin documentarul fotografic.
În realizarea diagnosticului arheologic, în vederea identificării unor structuri antropice cu valoare istorică, s-au folosit tehnici și metode non-distructive, cum ar fi :
-Studierea atentă a ortofotoplanurilor atașate proiectului de construire – scara 1: 5.000, fotografiile satelitare, precum și hărțile disponibile; –harta lui Fr. Schwanz din 1722, harta – Zweite oder Franziszeische Landesaufnahme, secțiunea Târgu Jiu, 1806 -1869 cu corecturi din 1915; harta Franzisco Josephinischen Landesaufnahme, 1870 01880 cu corecturi din 1914; Planurile directoare de tragere ale armatei române, secțiunea Târgu Jiu, 1931, 1953, 1956, 1957; România – harta topografică scara 1:25.000, 1982.
De asemenea, s-a realizat o periegheză pe traseul viitorului obiectiv de investiție, acțiune menită să verifice și să înregistreze eventualele anomalii ale reliefului (diferențe de culoare a vegetației, amenajări antropice ale solului etc), sau prezența unor materiale arheologice (ceramică, piese litice sau de metal, resturi materiale de construcție etc.).
Toate acestea nu au condus însă la rezultate notabile, de aceea am recurs la tehnici invazive. Astfel, pe toată lungimea tronsonului au fost executate 214 sondaje stratigrafice realizate mecanic cu un utilaj de tip buldoexcavator cu lamă de taluz, sub directa supraveghere a unui arheolog. Densitatea, lungimea și orientarea unităților de săpătură a fost determinată de particularitățile reliefului și de marcajele topografice de teren, marcaje realizate cu repere din lemn (țăruși), în ax și pe laturi (limite de expropriere), din 50 în 50 de metri. Pentru toate unitățile de săpătură executate cu mijloace mecanice, s-a realizat curățarea manuală a profilelor relevante,în vederea fotografierii și desenării acestora, atunci când descoperirile au impus acest lucru.
La descoperirea unor complexe arheologice, majoritatea surprinse parțial, s-a recurs strict la conturarea manuală a acestora, evitându-se cercetarea lor exhaustivă. Desfacerea, conturarea integrală a acestora și săparea urmează a fi realizată în etapa de cercetare arheologică preventivă.
În astfel de situații diagnosticul a avut ca scop delimitarea spațială a vestigiilor, înregistrarea stratigrafiei verticale și stabilirea caracterului descoperirilor (așezări, locuințe, necropole etc.).
În realizarea diagnosticului arheologic s-au folosit și alte mijloace specifice ca, fotografierea, desenul și suportul topografic, precum și documentația scrisă.
Astfel, pentru fiecare din cele 214 unități de săpătură s-au executat fotografii digitale de ansamblu (la finalizare), de profil, iar după caz și detalii. La descoperirea complexelor arheologice au fost realizate detalii foto de conturare. Pentru buna gestionare a fotografiilor de șantier, evidența primară a acestora a fost înregistrată prin consemnarea datei în care s-a executat fotografia, atât în ”Fișa de unitate de cercetare„ cât și în ”Fișa de complex„ . Arhivarea fotografiilor s-a făcut prin păstrarea acestora în fișiere, care vor purta denumirea unităților de cercetare, ele fiind stocate într-un director cu denumirea sectorului de cercetare sau al sitului arheologic, după caz.
Alte mijloace specifice cercetărilor arheologice au fost desenul și suportul topografic. Pentru unitățile de săpătură în care au fost descoperite vestigii arheologice s-au realizat desene ale planurilor și profilelor relevante la scara de 1:20. Pentru restu secțiunilor, acolo und s-a considerat necesar și util, s-au realizat desene de profil la scara de 1:50.
În ceea ce privește planul unităților de cercetare arheologică, acesta a fost realizat digital, pe baza punctelor topografice înregistrate de către firma de topografie și puse la dispoziție de către beneficiar, firma S.C. Collini Lavori S.p.A. Trento, sucursala București (pentru conturul unei secțiuni fiind necesare marcarea a minimum patru puncte topografice).
În cazul complexelor arheologice s-au realizat desene la conturare, integrate în planul general al secțiunii de sondaj.
Pentru întocmirea ”Raportului de diagnostic arheologic„ toate desenele de șantier au fost scanate și digitizate, iar pentru o mai bună gestionare a acestora, evidența primară a lor a fost notată prin înregistrarea în ”Fișa de unitate de cercetare„ în care s-au consemnat principalele caracteristici ale sale (dimensiuni, orientare, informații referitoare la stratigrafie, descoperiri arheologice etc.). iar pentru fiecare complex arheologic descoperit s-a realizat câte o ”Fișă de complex„ în care s-au consemnat, de asemenea, principalele caracteristici ale sale (dimensiuni, orientare, informații referitoare la stratigrafie, numărul acestora, materialele arheologice etc.). Toate informațiile cuprinse în aceste fișe, alături de alte informații relevante, consemnate în jurnalul de șantier, au fost centralizate într-o bază de date în format digital (.mdb).
În urma finalizării diagnosticului arheologic, prezentăm mai jos rezultatele acestor cercetări. Astfel, suprafața totală a sectoarelor obiectivului de investiție a fost de cca 22 km. Lățimea culoarului de expropriere este, în cea mai mare parte de 44 m, iar cea a zonei care urmează a fi afectată de lucrările de construire, este de de 20 m (ampriza). Pe întreg tronsonul au fost realizate 214 secțiuni stratigrafice (cu lungimi ce variază între 8 și 12 m, o lățime de 1,60 m și adâncimi ce variază între – 0,40 și – 1,40 m), cu ajutorul cărora au fost identificate șase situri arheologice, alături de alte puncte cu descoperiri de materiale arheologice rulate de aluviuni.
Stratigrafia zonei este destul de unitară, fiind formată dintr-un strat vegetal, cu o grosime cuprinsă între 0,20 și 0,30 m, ce suprapune pe alocuri un nivel aluvionar, galben sau cenușiu, nisipos, steril (- 0,30 – 0,60 m), urmat de pietriș. În unele zone (în apropierea văilor râului Șușița și pâraielor Dobra și Gornac), stratul de pietriș apare imediat sub nivelul stratului vegetal, înlocuind aluviunile nisipoase amintite mai sus. În zona de luncă, sub stratul vegetal, de la – 0,30 m adâncime apare lutul galben, steril, urmat în unele situații, de la – 0,90 m, de un strat cenușiu lutos tasat (steril), a cărui adâncime ajunge la -1,20 -1,40 m. Straturile de cultură ale siturilor arheologice, deranjate în mare parte de lucrările agricole, au grosimi variabile și o cromatică specifică, ce merge spre negru sau cenușiu închis. O altă caracteristică a acestora o reprezintă gradul mare de afânare și prezența materialelor arheologice.
Așa cum menționam mai sus, în urma diagnosticului arheologic au fost depistate șase situri arheologice, alături de alte șapte puncte cu descoperiri de materiale arheologice, majoritatea rulate de aluviuni.
Siturile au fost numerotate în funcție de data descoperirii, fiind delimitate în raport cu zona afectată de viitoarele lucrări de construire a șoselei. Pe baza observațiilor legate de stratigrafia acestora și a complexității structurilor de locuire, s-a reușit o evaluare a volumului de lucru și a necesarului de resurse (umane și materiale), pentru etapa de cercetare arheologică preventivă (obligatorie în etapa următoare), în vederea obținerii dscărcării terenului de sarcină arheologică.
Enumerăm mai jos cele șase situri arheologice descoperite:
Situl nr. 1, Drăgoieni, municipiul Târgu Jiu. A fost descoperit în data de 12 noiembrie 2014, fiind reperat în secțiunile S/ 24 ( în dreptul km 7 + 850), S/25 (la km 7 + 800), S/26 ( la km 7 + 750), S/27 ( la km 7 + 700), S/28 ( la km 7 + 650) și S/29 (la km 7 + 600) -varianta de Est. În cele 6 secțiuni de diagnosticare s-au descoperit 12 complexe arheologice. Stratigrafia generală a sitului se prezintă astfel: 1) între 0 m și -0,20 m se află stratul vegetal deranjat de lucrările agricole; 2) între – 0,20 m și – 0,40 m se află un strat de pământ negru afânat,(stratul arheologic), conține materiale arheologice (fragmente ceramice, pigmenți de chirpic ars și cărbune; 3) între -0,40 și – 0,50 m se află stratul steril, nisipos de culoare cafenie.
În ceea ce privește descrierea sitului, acesta este localizat la sud de pârâul Dobra, aproape de confluența sa cu Valea Roșianca, pe marginea unei terase înalte și relativ plane. Acest sit reprezintă un punct inedit pe harta descoperirilor arheologice din zona municipiului Târgu Jiu. De acest loc se leagă, probabil, topoarele din piatră (aflate în colecția Muzeului Județean Gorj”Alexandru Ștefulescu„ din Târgu Jiu), descoperite întâmplător, în urmă cu câteva decenii. Această descoperire arheologică,prin stratul de cultură, tipologia complexelor, chirpiciul ars etc., indică faptul că avem de-a face cu o așezare. Ca elemente de cronologie al acestei așezări avem câteva fragmente ceramice tipice și un fragment de cățel de vatră, care permit atribuirea acestui sit, epocii mijlocii a bronzului, respectiv culturii Verbicioara. În lipsa investigației mai amănunțite a complexului arheologic respectiv, materialul recuperat din strat, nu oferă momentan, elemente pentru o încadrare mai exactă în una din fazele acestei culturi arheologice.
Situl nr.2, Drăgoieni, municipiul Târgu Jiu. Este descoperit în data de 12 noiembrie 2014 în 3 secțiuni: S/33 (la km. 7 + 075) unde au apărut Complexele nr. 13 și 14, S/ 34 (km 7 + 050)) și S/35 (km 7 + 150) -varianta de Est) și este alcătuit din cele 2 complexe arheologice. (Va urma)
Dr. Marinoiu Vasile, dr. Sana Daniel, drd. Petcu Radu, drd. Colțeanu Petre
