Centru de vaccinare deschis de Crăciun

792

Centrul de vaccinare al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu va fi deschis de Crăciun, dar și în primele două zile ale anului 2022.
„Programul după care va funcționa Centrul de vaccinare va fi următorul: pe 25.12.2021 și pe 26.12.2021, dar și pe 01.01.2022 și pe 02.01.2022 va fi deschis între orele 10:00 – 16:00. Pe 30.12.2021 și pe 31.12.2021, centrul va funcționa în intervalul orar 08:00 – 16:00”, au anunțat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.
Gorjenii care doresc să se vaccineze, cu vaccinurile Pfizer sau cu Johnson&Johnson, se pot prezenta în intervalul orar amintit, chiar dacă nu au programare pe platforma de vaccinare.
Centrul de vaccinare al SJU din clădirea Dispensarului TBC – situat pe strada A.I. Cuza (Pasarelă) – este destinat atât populației, cât și personalului unității sanitare.
Activitatea centrului este coordonată de medicul Mădălin Constantin Dinu, directorul medical al SJU Târgu-Jiu, și de medicul epidemiolog Dumitru Vlăduț.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here