Cele mai populare jocuri de familie

1854

Acum mai multi ani alegerea unui joc de societate era simpla, iar fiecare familie si grup de prieteni avea doar putine distractii la dispozitie, iar oferta era restransa. Jocurile de societate au evoluat, s-au schimbat si multe dintre acestea au si disparut aproape. Serile in care jucam canasta, whist sau marocco apartin acum trecutului.

In ultimii ani, jocurile de societate au devenit tot mai dinamice, industria cauta noi si noi jocuri interesante, care reflecta preferintele actuale ale celor care isi doresc distractie. Din acest articol vei afla despre cele mai populare jocuri care atrag azi atentia grupurilor de prieteni sau familiilor, prin calitate, originalitate si strategii interesante.

Remi

Remi (sau cunoscut si sub denumirea de “rummy”) este unul din jocurile vechi, care a ramas in clasamentul celor mai populare jocuri de societate din toate timpurile si este iubit de numerosi jucatori de pe tot globul.

Jocul alatura pana la 4 jucatori in fata unor table special dedicate pentru remi, unde fiecare participant la joc realizeaza combinatii potrivite pentru a aduna un anumit numar de puncte si pentru a deveni castigator.

Jucatorii aleg sa foloseasca strategii pentru a folosi corect piesele necesare, iar remi este usor de invatat, chiar si de catre copiii. Odata cu era tehnologiei, jocul este disponibil si sub forma de remi online, pe unele site-uri de pe internet, ceea ce aduce comoditate si iti da ocazia de a te distra impreuna cu prietenii in mediul online, chiar daca va aflati la distanta.

Monopoly

Monopoly este un joc de societate care a fost creat in Statele Unite ale Americii in 1934 de catre Charles B. Darrrow. In primul an de la lansare, in plina criza economica, Monopoly a cucerit inima publicului. Monopoly a fost cel mai indragit joc iubit de familiile din America, iar de atunci pana azi s-au vandut peste 200 de milioane de cutii.

Inspirat din conceptul economic de monopol, jocul alatura mai multi jucatori care dau cu zarul si misca piesa proprie in jurul tablei de joc. Scopul la jocul de Monopoly este sa cumperi cat mai multe proprietati si active, sa iti construiesti case si afaceri, apoi sa incasezi chirie tot mai mare de la ceilalti jucatori, falimentandu-i.

Monopoly este recomandat atat adultilor, cat si adolescentilor si copiilor de peste 8 ani si se poate juca in 2, 4 sau 6 persoane.

Catan

Catan este unul dintre cele mai cunoscute jocuri de societate astazi. Din ce in ce mai multe familii si grupuri de prieteni indragesc acest joc. A aparut pe piata in urma cu 15 ani, iar azi face parte din jocurile de societate preferate ale romanilor, fiind prezent in multe magazine de divertisment, dar si in mediul online.

Catan este numele unei insule, pe care jucatorii au misiunea sa o dezvolte. Aici vor construi locuinte, drumuri, vor organiza comert intre zonele rurale si marile orase ale insulei.

Pe masura ce lucrurile se dezvolta, incepe si lupta pentru putere. Primul din jucatori este cel care poate stapani insula. Este un joc de societate potrivit  pentru adulti si copii cu varsta de peste 10 ani, iar o partida dureaza in medie circa o ora si 15 minute.

Game of Thrones

Serialul foarte cunoscut „Urzeala Tronurilor” are azi si un joc omonim. Daca nu ti-a placut cum s-a terminat seria de filme si poate ai vrea s-o rescrii, acest joc de societate iti poate satisface dorinta.

Jocul reuneste maxim 6 jucatori care se intrec in a obtine Tronul de Fier. Games of Thrones este destul de complex, cu diferite elemente specifice, dar a devenit apreciat de multi jucatori. Exista chiar si cluburi unde se joaca acest joc, dar in acelasi timp il poti incerca si online.

Ticket to Ride

Daca iti plac calatoriile si trenuletele, cu siguranta te va captiva sa incerci acest joc care combina logica, ingineria traseelor de cai ferate si pasiunea pentru geografie.

Destinat adultilor, dar si adolescentilor si chiar copiilor, jocul a avut mare succes pe intreg globul. O aventura cu trenul prin America de Nord te conduce pe taramuri necunoscute. In doar 7 zile, 5 prieteni au decis sa viziteze cat mai multe orase din America, calatorind cu trenul, aidoma celebrului Phileas Fogg, din cartea lui Jules Verne: „Ocolul pamantului in 80 de zile”.

Rutele cele mai lungi vor castiga. iar jucatorii au ca misiune sa colecteze ilustrate cu vagoane, sa conecteze intre ele orasele de pe traseul parcurs si sa construiasca cele mai lungi trasee feroviare. Ticket to Ride este azi unul din cele mai iubite si populare jocuri de familie.

Carcassone

Devenit mai celebru chiar decat localitatea franceza de unde isi revendica numele, Carcassone este un joc simplu de invatat, dar provocator. Jucat in compania prietenilor si a familiei, devine rapid distractia favorita a zilelor de weekend. Carcassone este un board game de strategie, unde ai nevoie si de o doza de noroc. Este un joc de societate indragit, care deja a cucerit inclusiv lumea internetului, iar azi poti descarca jocul chiar si din Google Play.

In concluzie, dupa ce ti-am prezetat cateva dintre cele mai interesante si captivante jocuri de societate, nu iti mai ramane decat sa iti strangi laolalta prietenii si persoanele dragi si sa te lasi cucerit de farmecul acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here