Cel mai „corupt” polițist din Gorj, în așteptarea verdictului final

1651

Agentul de poliție Gabriel Negoiță va afla la începutul lunii viitoare dacă judecătorii mențin verdictul de condamnare a sa pentru fapte de corupție sau îl anulează, așa cum speră acesta. În urmă cu trei ani subofițerul a fost reținut și arestat preventiv pentru că ar fi cerut diverse sume de bani sau bunuri de la persoane care îi cereau să le ajute în diverse dosare, asta deși el nu avea legătură directă cu cazurile respective. Acuzațiile procurorilor au fost negate categoric de inculpat, dar anul trecut Tribunalul Gorj a decis condamnarea lui la 5 ani și 8 luni de detenție, în condițiile în care valoarea totală a șpăgilor primite, așa cum susțin anchetatorii, ar ajunge la 1300 de lei. Agentul a contestat sentința, iar dosarul s-a mutat la Curtea de Apel Craiova, care ieri, la fel ca și acum două săptămâni, a decis să amâne pronunțarea sentinței. Pe 1 iulie ar urma să fie dat un verdict final. Negoiță a susținut mereu că tot dosarul a fost o înscenare, mai ales că într-un alt dosar similar procurorii au oprit cercetările pentru că și-au dat seama că nu există probe. În fața instanței de la Craiova unul dintre denunțătorii din dosar a negat orice șpagă pe care i-ar fi dat-o agentului. El a susținut că era în penitenciar și executa o pedeapsă atunci când anchetatorii au venit la el și i-au luat o declarație menită să îl incrimineze pe agent. Apoi a urmat arestarea polițistului și trimiterea lui în judecată. „Singura declarație în care nu am spus adevărul este denunțul pe care l-am formulat pe Penitenciar atunci când am fost chemat pentru audieri de către lucrătorii DGA, nu știu data, dar știu că era în primăvară. Până la acel moment eu nu am formulat denunț și nu am făcut nici un demers împotriva inculpatului, ci pur și simplu lucrătorii DGA au venit la Penitenciar fără ca eu să știu nimic. Acolo m-au agresat fizic, dându-mi cu o carte în cap și psihic, amenințându-mă că mă arestează, nu îmi mai văd familia, îmi pierd locul de muncă. Eu nu am dat și nu am scris nicio declarație anterior audierii, ci numai o singură declarație pe care am scris-o și datat-o chiar în ziua în care au venit lucrătorii DGA la penitenciar. (…)Nu am făcut nicio sesizare și nu am reclamat nimănui despre presiunea făcută asupra mea de personalul DGA. Nu știu ce interes aveau aceștia, dar tot insistau să îi cer inculpatului împrumutul”, a declarat denunțătorul Aurelian Vasile Contoloru în timpul audierii sale anul trecut la Curtea de Apel Craiova.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here