Ceartă la ciolan, + în faţa colapsului economic

748
Facerea Guvernului Boc 3 e, se vede treaba, mult mai grea decât desfacerea lui, prin moţiune de cenzură. Economia aflată în colaps avea nevoie de un guvern de profesionişti, competent şi, mai ales, extrem de eficient.

Cum PD-L nu are majoritate şi nici reconcilierea naţională nu-i caracterizează pe siamezii Băsescu-Boc, actualii prim miniştri asociaţi cu FMI în destabilizarea ţării au făcut şi încă mai fac o groază de compromisuri. Democrat-liberalii nu au specialişti, ci fripturişti ce şi-au dat mâna cu fârtaţii de la UDMR şi cu grupul independenţilor dependenţi de ciolan.

PSD n-a muşcat din „mărul otrăvit” oferit de Traian Băsescu, cu portofoliul Muncii pe care intenţiona să-l atribuie lui Marian Sârbu, ca să scoată castanele din foc cu mână social-democrată la apropiatele nemulţumiri sociale. Adevăratul gestionar al trebilor de la cele două palate asumate – Cotroceni şi Victoria, preşedintele-jucător, prim ministru şi ce-o mai fi, Traian Băsescu, şi-a desemnat porta-vocea Emil Boc să-l reprezinte în faţa camerelor de luat vederi şi a Parlamentului.
La încropirea celui de-al treilea cabinet Emil Boc n-a mai participat şi Gheorghe Pogea, care, zice-se, n-a mai dorit, precum stăpânii lui, Băsescu şi Videanu, încă odată! Păi cine l-ar mai fi vrut pe acela din vina căruia s-a inventat impozitul „forfetar”, ce a făcut din România anului 2009 nedorita campioană a Uniunii Europene la numărul firmelor care au tras pe dreapta. Pogea rămâne în memoria patronilor falimentaţi „forever”, prin hotărâre guvernamentală, cel mai odios personaj al Cabinetului Boc 1. Şi nu Constantin Niţă, nevinovatul de la IMM-uri!
Nu-i vorbă, nici Sebastian Vlădescu, înlocuitorul lui Pogea, nu-i mai breaz. Doar că ştie cu ce se mănâncă Finanţele. El a mai fost vehiculat, ca nume, şi la construirea cabinetului Boc 1. Fost liberal, Vlădescu este tot un om de încredere al lui Traian Băsescu, ca şi Cătălin Predoiu, de la Justiţie. E încă impropriu a zice că s-a făcut o listă sigură a membrilor executivului, din moment ce se tot schimbă, pe ici, pe colo. S-a renunţat la Bogdan Aurescu, anunţat titular la Externe. Era prea capabil şi de oameni demni ca el nu era nevoie. Iată că Theodor Bakonsky, ex-ambasador la Paris, probabil cu bune rezultate la votul celor din diaspora, merita recompensat. Obedienţa se răsplăteşte. Senatorul PD-L Orest Onofrei, omul de casă al lui Gheorghe Flutur, şi-a dat seama că are un copil, de opt ani, omorât pe conştiinţa lui ex-liberală şi acum democrat-liberală. Riscă să ajungă ministru la Agricultură un om capabil, prof. univ. dr. Valeriu Tabără. Dacă nu cumva i s-o refuza competenţa. Nici deputatul Cătălin Croitoru, fost lider sindical, n-a rezistat prea mult când a aflat că Emil Boc dă bani puţini educaţiei şi s-a retras. În plombele rămase vom găsi tot oamenii preşedintelui-jucător, prim ministru şi ce-o mai fi Traian Băsescu.
*
S-a semnat un pact acolo, un document de colaborare a celor două partide de la guvernare – PD-L şi UDMR. Şi-au împărţit şi portofoliile. Crema şi deci mănoasele şi bănoasele ministere au intrat la greii PD-L. Nu mai contează că iarna-i grea şi nu se ocupă nimeni de ea. Autorităţile centrale, dar şi locale fiind impotente. Iar guvernul interimar incompetent dovedit! Cel care se cloceşte acum, Guvernul Boc 3 nici nu s-a structurat bine, n-a trecut de Parlament şi nici program economic nu are, dar s-a şi ajuns la un scandal între partenerii de guvernare.
„Mărul discordiei” sau motivul primei fricţiuni ar putea fi anunţata intenţie a ministrului Adriean Videanu care a anunţat că programul economic al Guvernului se bazează pe exploatarea aurului de la Roşia Montană. Acum vreo zece ani, Radu Berceanu, pe atunci ministrul Industriei, le-a dat canadienilor de la firma Gabriel Resources dreptul de a exploata aurul României, din Munţii Apuseni. Zice-se că Gabriel Timiş ar fi susţinut campaniile electorale prezidenţiale din 2004 şi din 2009. Graba cu care ministrul Economiei, Adriean Videanu, se grăbeşte, fără a ţine seama de împotrivirile Academiei Române ori a ministerului Mediului, deţinut de UDMR, trădează că este foarte posibilă îndatorarea faţă de „grupurile de interese”, altele decât cele româneşti. UDMR s-a mai împotrivit odată, pe vremea Guvernului Tăriceanu, când, la fel, deţinea ministrul Mediului. E greu de crezut că Borbely Laszlo, viitorul ministru al Mediului nu va fi şi el tot contra, ştiut fiind că folosire cianurilor în exploatarea aurului de la Roşia Montană afectează puternic mediul înconjurător.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.