Ce se mai întâmplă prin România noastră reală și…imaginară

636

După 30 de ani de falsă democrație și sisteme politice hibride, țara noastră încă nu reușește să revină la un nivel firesc de statalitate. Or de aici, privind cu atenție indicatorii diferitelor studii și statistici ce ne previn anual, cu precădere dinspre marile agenții și publicații externe, specializate pe diferite prognoze și analize cu Index de țară pe varii domenii, avem, din păcate, întregul tablou al neîmplinirilor României postdecembriste.
Și să ne oprim, amintind doar o singură dar celebră publicație – The Economist, care întocmind un clasament relativ recent, mai exact la sfârșitul anului 2018, situează România pe un modest loc 66 din 165 de state independente, luând în calcul cam tot ceea ce înseamnă indicatorii de democrație. Între altele, pluralismul și procesul electoral, implicarea politică și drepturile omului, funcționarea instituțiilor statului, strategiile și nivelul de dezvoltare economico-socială, gradul de educație, cultură și civilizație, șamd. Altfel spus, trăgând linie la ceea ce s-a petrecut în ultimele trei decenii în țara noastră, ne vedem în lume pe un loc deloc onorabil, în apropiere de țări ca Sri Lanka, Elm Salvador, Guyana, Tunisia, Peru, Panama, Indonezia și alte state cu democrații viciate, cu grave derapaje pe toate segmentele structurilor lor statale. În schimb, suntem depășiți la indicatorii menționați de către vecinii unguri și bulgari, la fel de Cehia, Lituania, Slovacia, Letonia la o diferență de notare pe scara de la 1 la 10, cu aproape un punct-nivel de performanță, în vreme ce țări ca Suedia, Norvegia, Danemarca, Irlanda, Elveția, Finlanda, Olanda, Canada, Australia, etc., se află la un nivel de notare cu mult peste 9, comparativ cu 6,44 – calificativul României. Cel puțin în cazul țării noastre notele slabe, între altele din media generală a anului 2018, obținându-se abia 5 la implicarea politică și 5,71 la funcționarea guvernului, iar cea mai mică notă de 4,38 să fie acordată pentru cultura politică a celor care doresc mandat popular pentru a accede la înalte demnități ale statului român, dar nu numai. Calificative ceva mai ridicate s-au obținut în schimb la pluralismul politic și la acordarea drepturilor omului, cu note de peste 7,60.
Sunt aprecieri internaționale corecte, având în vedere multiplele derapaje, cu precădere politice și instituționale din ultimii 10-15 ani și despre care presa, loială numai adevărului mediatic, a semnalat și condamnat în spațiul public asemenea grave abateri de la ceea ce ar trebui să însemne și să se promoveze în viața societății românești adevărata democrație. Și este vorba aici de valorile sale comune, adică demnitatea umană, libertatea, egalitatea de șanse, toleranța, convingerile politice și religioase, combaterea discriminării de orice fel, șamd. Dar dincolo de ceea ce se publică despre România pe filiera unor agenții și publicații externe de mare prestigiu, văd și mai ales simt românii nenorocirile care se petrec la ei acasă. Pentru că țara a fost și este condusă și guvernată de 30 ani încoace de regimuri politice care nu se bazează pe doctrine și principii, ci pe interesele clanurilor politice de tip mafiotic aflate într-o permanentă luptă pentru privilegii, cu precădere în ultimii 15 ani și la nivelul cel mai înalt al demnităților publice. Mai exact cu politicieni mizerabili ajunși la putere, conturând laolaltă o perioadă total nefastă pentru România. Și ceea ce îi doare tot mai tare pe români, este starea dezastruoasă în care se află țara lor, incertitudinile care periclitează existența și unitatea statală românească și lipsa oricărei speranțe de a mai reintra România pe făgașul ei de normalitate, prefigurându-se un viitor sumbru perpetuării ființei neamului nostru românesc. Mai cu seamă pentru generațiile tinere, de astăzi, de mâine și cele care vor mai urma, deopotrivă, moștenitoare ale acestui sfânt pământ strămoșesc.
Așadar, la 30 de ani de când ,,am sărit din lac în puț ,,în politică, schimbându-ne stăpânii de la Răsăritul roșu cu cei din mult lăudatul Occident, deopotrivă cruzi și perfizi, aveam a constata cu mâhnire că țara noastră a rămas același tărâm al tuturor relelor posibile, cu urmări devastatoare pentru ființa neamului românesc. Adică România a rămas aceeași țară tipică țărilor slab dezvoltate, cu statut de semicolonie și cu resurse naturale și economice înstrăinate pe nimic, o țară tot mai săracă, bântuită de hoți și spoliată cu sălbăticie atât dinăuntru cât și din afară. Și de ce nu, o țară sufocată de prostie, în primul rând de conducători jalnici – incompetenți, imorali și corupți, trădători de neam și Țară Românească. În același timp a fost secătuită și resursa umană, cultura și sănătatea nației, nu în ultimul rând, fac ravagii în țară injustițiile de tot felul, cu precădere sociale.
Dar pentru că de curând românii au ,,ales până – au cules” în fruntea țării pe același ilustru conducător, generator de ,,lucruri bine făcute”, promițând a făuri ,,o Românie normală” la cap, mai ceva decât în basmele frumoaselor povești de ademenit ,,boborimea”, credulă, să ne așteptăm măcar de acum încolo la minuni și la sfânta misiune a locatarului de la Cotroceni de a înălța împreună cu amicii săi, laolaltă aflați la butoanele puterii absolute, România pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație, inclusiv prin rezolvarea problemelor majore despre care mai sus am făcut vorbire? Sau, după cum i-a apucat, cu ,,lucrul lor bine făcut” pun definitiv țara la pământ? Și uite așa, încetul cu încetul naivul popor român și mai ales urmașii săi se vor putea mândri măcar în imaginar cu o Românie între primele locuri într-un clasament european, cu oameni împliniți, fericiți și dornici de viață? Adică nici mai mult nici mai puțin decât o Românie cu economie prosperă și șomaj zero, confrații din afară reîntorcându-se acasă cu o mare bucurie, cu autostrăzi care vor împânzi și ele țara, la fel și infrastructura feroviară complet reabilitată și modernizată. După cum, vom avea în țărișoara noastră cele mai performante sisteme de învățământ și sănătate, așijderea o justiție dreaptă și de invidiat de către marile puteri ale lumii, chiar dincolo de orice standarde cerute de către prea marii și înțelepții noștri ocrotitori de la Bruxelles, Strasbourg, Berlin și Washington. Și cum Românica noastră va avea de toate și raiul pe pământ, beneficiind și de experiența primilor cinci rodnici de mandate, cu realizări mărețe ale ,,vrednicului” ales de la Cotroceni, reușind în același timp să-și dovedească iubirea de pace, liniște, armonie și unitate peste țară, evident și apărătorul de nădejde al intereselor nației peste fruntarii țării, încât românașii ,,au reușit să ajungă chiriași și slugi la ei acasă, atunci cu siguranță că toate rânduielile vor fi cu totul la superlativ, garantate, și în continuare lesne de îndeplinit.
Și cum urmează al doilea mandat de ,,imperator” cotrocenist, România are șansa de a scăpa și de locul 1 între țările Europei, la categoria celor mai multe toalete din fundul curții, cedând eventual locul Bulgariei, dar și locul 2 în lume după India, îndreptându-ne astfel atenția și speranțele către țări precum Suedia, Malta, Marea Britanie, Irlanda, Franța, Norvegia, șamd, care spre ,,rușinea lor” se numără printre țările care și-au rezolvat total acest modul igenic, fără nicio toaletă prin curțile locuințelor. Rămâne acum de văzut, deci cum s-a stabilit și prin ultimă rotativă guvernamentală, pe ce drum o va mai apuca acum România, ocazie care-i stă la îndemână preafericitului prezident, mai cu seamă că are la dreapta sa ,,reformatoare” tot ceea ce și-a dorit, conducând țara ca pe propria feudă alături de sfetnicii și ,,urechiștii” săi cei mai slugarnici, spre cele mai înalte culmi de austeritate venită și comandată de aiurea, spre disperarea “dușmanilor de clasă” dar pe care promite că îi va anatemiza în stil de mare bulibașă la fiecare dintre ieșirile sale publice, ca o primă misiune nobilă de mare ,,stătător” și neîntrecut făcător de minuni ciudate peste aceste prea râvnite plaiuri mioritice. Or iată că, trezindu-ne brusc din acest vis amestecat, cu întâmplări din România noastră reală și cea…imaginară, ne dăm seama că de fapt este atât de mult până departe a avea o Românie normală și educată, mult și ipocrit clamată de către ,,iubitul” conducător, mai exact a aceluia care își epuizează menirea și ,,talentul” prin prea multă antidemocrație, nepăsare și dezinteres cât cuprinde, vizavi de problemele fundamentale și de interesele țării. Mai mult decât atât, a devenit exponentul și promotorul mișcărilor anarhice de stradă, artizanul dezbinării naționale și crizei politice din țară, care nu se mai sfârșește. Iar atunci când abramureala bântuie întreaga societate românească, având și o recentă veste tristă, venind bunăoară exact din sistemul național de învățământ, unde rezultatele la testele de evaluare internațională scot la iveală date alarmante referitoare la nivelul de educație și cunoștințe al elevilor, analfabetismul funcțional în România, situându-se undeva în jur de 44%, ce mai avem de spus? Iar cauzele care macină de 30 de ani încoace țara noastră sunt multiple și profunde, foarte greu de înlăturat, cu atât mai mult cu cât tot de atâta vreme bântuie și incompetența, lipsa de valoare și moralitate a liderilor politici, marea lor majoritate cocoțați prin jocuri mizerabile la cârma țării. Și atunci să ne mai încânte și un al doilea mandat al actualului președinte, când știm destul de bine că în primul mandat nu a dovedit a fi fost un conducător de ispravă pentru români și România, dimpotrivă și-a expus ,,calitățile” prin aroganță, egoism și inflexibilitate la dialog cu țara și poporul și ceea ce este și mai grav că a încălcat adeseori principiile unui stat democratic și, în primul rând, Constituția, călăuzându-se prin ura și răzbunare după deviza dezbină și stăpânește pe români… Prin urmare, … ,,Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, ridicați-vă toată talpa țării pentru salvarea ființei neamului românesc, stopându-i prin adevăr și dreptate pe cei care prin mașinațiuni politice mârșave, timp de 30 de ani au furat, hărțuit și batjocorit România, demnitatea și unitatea noastră națională.
ROMÂNIA, TREZEȘTE-TE!
VASILE IROD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here