Președintele Klaus Iohannis a făcut declarații, marți, la Palatul Cotroceni, explicând o serie de schimbări ce vor intra în vigoare pentru români, după data de 15 mai, când România va trece de la stare de urgență la stare de alertă.
„Nu este momentul să ne relaxăm prea mult. Ne apropiem forate rapid de numărul de 1.000 victime ale acestei epidemii. În continuare avem în fiecare zi sute de cazuri noi”, a spus Iohannis.
Șeful statului a declarat că primul lucru ce devine obligatoriu este purtarea mpștii de protecție, atunci când ne găsim în spații interioare – la magazin sau la cumpărături ori când mergem cu transportul public în comun. Președintele a mai anunțat că, din 15 mai, se redeschide parțial comerțul – magazinele ce au acces direct din exterior.
De asemenea, din 15 mai se redeschid saloanele de îngrijire personală și muzeele „Recomandăm redeschiderea parcurilor pentru accesul publicului, din 15 mai”, a precizat Klaus Iohannis.
După 15 mai, se renunță la obligația unei declarații atunci când ne deplasăm în interiorul localității. Totuși, când ieșim din localitate este în continuare nevoie de o declarație.
De asemenea, vor fi deschise bisericile, dar doar pentru slujbe ținute în aer liber.