CE Oltenia se va închide, dacă nu se restructurează. Cine o spune!

1459

Anunț îngrijorător făcut de ministrul de Finanțe. Complexul Energetic Oltenia, companie cu circa 13.000 de angajați, riscă să se închidă dacă nu urmează pas cu pas planul de restructurare la care s-a angajat pentru a primi ajutor de salvare din partea statului. Mai mult, ministrul Florin Cîțu spune că a trimis inspecţia financiară în control la CE Oltenia pentru a vedea ce s-a întâmplat cu fondurile companiei.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a făcut aceste declarații în cadrul unei conferinţe organizate de Banca Europeană pentru Investiţii. Instituția financiară a anunţat că nu mai finanţează proiecte de energie din combustibili fosili şi se concentrează pe energie curată.
În acest context, Cîţu a fost întrebat de ce România continuă să acorde ajutoare de stat unor producători de energie pe cărbune. Să nu uităm că, săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind acordarea unui ajutor de 1,2 miliarde de lei pentru CE Oltenia, pentru plata certificatelor de emisii aferente anului trecut.
„Ajutoarele de stat sunt de salvare, pentru a nu închide acele companii, care ştiţi foarte bine că au fost căpuşate în ultimii ani şi le ajutăm să se restructureze. Cred că vă referiţi la CEO. Ajutoarele de salvare vin cu un plan de restructurare, altfel nu se pot da şi este o notificare trimisă Comisiei Europene. Dacă Comisia este de acord, (ajutorul – n.r.) se dă, dar în anumite condiţii şi, dacă nu se face restructurare, acele companii chiar nu vor merge mai departe. Deci sunt legate de o restructurare, ceea ce înseamnă retehnologizare şi, bineînţeles, o reducere de emisii”, a precizat ministrul Cîțu.
Planul de restructurare include trecerea producţiei de energie de pe cărbune pe gaze şi realizarea unui parc fotovoltaic.
Mai mult, ministrul de Finanțe a spus că a trimis inspecția economico-financiară la CE Oltenia. „Oricum, conducerea de acolo a fost schimbată, iar Ministerul Finanţelor Publice a trimis deja inspecţia economico-financiară acolo să vedem ce s-a întâmplat, cum au dispărut fondurile”, a adăugat Florin Cîţu.
Sorin Boza a fost demis de la conducerea CE Oltenia, la sfârșitul lunii trecute, dar a rămas în Directorat.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.