Ce alianță exclude Ponta pentru parlamentare

836

Președintele Pro România, Victor Ponta, exclude o alianță cu PSD pentru alegerile parlamentare, dar și-ar dori o stângă unită pentru 2024.
„Nu am făcut Pro România ca să fie anexa nici a PSD, nici a altcuiva. (…) Eu nu exclud pentru 2024 o stângă unită, ar fi cazul să fie. Dar nu poți să te unești cu toată baronimea și cu toții profitorii. Dacă reușește PSD-ul să se schimbe în bine, Doamne-ajută! Dar până atunci, nu, nu se pune problema, dar poate, cine știe, dacă se schimbă lucrurile în bine la un moment dat, putem să facem o alianță pe stânga”, a spus Victor Ponta.
În altă ordine de idei, deputatul de Gorj a spus că dacă ar fi fost astăzi prim-ministru, nu ar fi organizat alegerile locale în 27 septembrie.
„Eu, dacă aș mai fi fost azi prim-ministru, nu aș fi făcut alegerile acum. Aș fi încercat să avem un tip de control de stabilitate pe problema de sănătate, pe începutul școlilor, care mi se pare mult mai important, și pe problema cu firmele românești și după aceea aș fi făcut alegeri. Nu știu de ce au fost așa disperați să le facă în 27 orice ar fi. Cred că vom plăti toți un preț foarte scump pentru graba asta a lor”, a declarat Ponta, menționând că, potrivit Codului Administrativ, se putea prelungi data alegerilor până când ar fi fost condiții sanitare sigure.
Liderul Pro România a anunțat că luni va vota moțiunea de cenzură pentru demiterea guvernului Orban.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here