Cazier contravențional de la 1 septembrie

1050

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat măsuri menite să îmbunătățească actul de control și să împiedice încălcările repetate ale operatorilor economici.

În acord cu hotărârile pronunțate de către instanțele de judecată, în cauzele din domeniul protecției consumatorilor, ce au în vedere principiul proporționalității aplicării sancțiunii, conform căruia „ dacă operatorul economic a mai fost sancționat anterior cu avertisment se au în vedere și circumstanțele personale ale contravenientului”, sens în care, se poate aplica sancțiunea cu amenda contravențională. La stabilirea sancțiunii, în cazul în care se constată că pentru aceeași abatere operatorul economic a mai fost sancționat cu avertisment, agentul constatator va avea în vedere cazierul contravențional, precum și aplicarea eventualelor sancțiuni contravenționale complementare.

Cazierul contravențional se va implementa începând cu data de 1 septembrie 2019 și va permite identificarea operatorilor economici și a faptelor pentru care s-au aplicat deja sancțiunea avertismentului, astfel încât la o nouă încălcare, aceasta să nu mai fie repetată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here