Câți străini au vizitat Gorjul în primele nouă luni

821

Județul Gorj a fost vizitat în primele nouă luni din acest an de aproape 2.000 de turiști străini. Gorjul se clasează la mijlocul clasamentului, cele mai vizitate județe fiind Constanța și Brașov. Pe locul trei se află municipiul București, urmat de județele Bihor, Prahova, Sibiu, Suceava, Cluj, Vâlcea și Mureș.
Potrivit Institutului Național de Statistică, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din România, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2021, au însumat 7,510 milioane de persoane, în creștere cu 45,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Iar în Gorj au sosit puțin peste 87.000 de turiști, dintre care circa 2.000 de străini.
De exemplu, doar în luna august, în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică existente în judeţul Gorj, s-au înregistrat un număr de 19.204 sosiri ale turiştilor (în creștere cu 18,0% față de august 2020), cu un total de 29.121 înnoptări ale turiştilor (în creștere cu 18,1% față de august 2020), rezultând un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 29,6%.
Pe tipuri de structuri de primire turistică, din numărul total al sosirilor, 37,4% au fost în hoteluri, 3,4% în moteluri, 4,2% în vile turistice, 2,4% în cabane turistice, 13,4% în pensiuni turistice, 33,9% în pensiuni agroturistice şi 5,3% în alte structuri de primire turistică, iar din numărul total al înoptărilor, 33,0% au fost în hoteluri, 2,7% în moteluri, 4,5% în vile turistice, 2,1% în cabane turistice, 12,3% în pensiuni turistice, 38,3% în pensiuni agroturistice şi 7,1% în alte structuri de primire turistică. La nivel național, cei mai mulți turiști străini au provenit din Germania, Italia, Franța și Polonia.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here