Câte firme din Gorj au cerut bani de la stat

1278

Circa 500 de firme gorjene aşteaptă să afle dacă vor primi bani de la stat, prin programul Start-up Nation 2018. Înscrierile pentru banii guvernamentali s-au încheiat, nu mai puţin de 470 de antreprenori gorjeni depunând un plan de afaceri, în speranţa că vor prinde cei 200 de mii de lei nerambursabili. Anul trecut, din Gorj au fost depuse doar 230 de proiecte.

În total, au fost depuse 33.514 dosare, faţă de circa 19.297 câte au fost în prima ediţie a programului. Admiterea în program se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut la evaluarea planurilor de afaceri depuse online.
„Vor fi alese 13.000 de proiecte. Primii 10.000 vor fi finanţaţi, dar din experienţa anului trecut, când nu toate cele 10.000 s-au concretizat, am decis că vom veni cu alţii din cei 3.000 rezervă”, a menţionat Radu Oprea, ministrul pentru Comerţ, Antreprenoriat și Mediul de Afaceri.
Unul dintre criteriile de diferenţiere în cazul punctajelor egale este numărul locurilor de muncă ce urmează a fi create în cadrul programului.
Datele preliminare arată că doar firmele care au obţinut punctaj maxim şi au prevăzut crearea unui număr de cel puţin patru locuri de muncă au șansa de a primi ajutorul de maximum 200.000 de lei.
Cele mai multe proiecte înscrise în programul Start-up Nation 2018 sunt înregistrate în judeţul Timiş – 2.014 planuri de afaceri, Bihor – 1.753 proiecte şi Prahova – 1.673 proiecte. La polul opus, cele mai puţine proiecte au fost înscrise în judeţele Covasna – 171, Ilfov – 207 şi Cluj – 240.
Pot beneficia de prevederile programului societăţile înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producţiei, industriilor creative, serviciilor şi comerţului.
Pentru a participa la program, societăţile au trebuit să creeze cel puţin un loc de muncă având normă întreagă pe perioadă nedeterminată şi se obligă să menţină locul de muncă ocupat cel puţin doi ani după finalizarea implementării proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here