Sâmbătă, 12 martie, s-a desfășurat în condiții optime etapa județeană a Olimpiadei de Limba Germană la Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” .
Numărul elevilor care au participat anul acesta, atât la gimnaziu, cât și la liceu, a fost în creștere, iar acest fapt s-a datorat în mod deosebit motivației copiilor care sunt tot mai conștienți de beneficiile cunoașterii acestei limbi, dar și implicării cadrelor didactice de specialitate. Trebuie menționată structurarea subiectelor pe cele trei nivele: redactarea euristică a unui text pe o temă dată, partea de înțelegere a unui text la prima vedere și a exercițiilor corelate acestuia și etapa de audiție, care implică, de asemenea, rezolvarea unor cerințe rezultate din ascultarea înregistrărilor date. Elevii au susținut probele în funcție de nivelul la care aceștia au fost încadrați , respectiv A1, A2, B 1, B2 sau C1.
La clasa a VII- a a fost înregistrată cea mai numeroasă participare de până acum la această etapă, obținându-se următoarele rezultate:
1.Trufelea Laura – Școala Gimnazială “Constantin Săvoiu” – A1: 45 puncte, locul I- prof. Pânișoară Elena Ștefania
2.Gheorghescu Anastasia – Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” – A1: 41 puncte, locul al II-lea, prof. Burtea- Protesoiu Gabriela
3.Bîlgăr Bianca şi Tomescu Iulia – Maria – Colegiul Național “Tudor Vladimirescu”- A1: 39 puncte, locul al III-lea, prof. Burtea- Protesoiu Gabriela
Au obţinut MENŢIUNE, cu acelaşi punctaj, următorii elevi: Bălăeț Maria Lorena – Școala Gimnazială Alexandru Ștefulescu (prof. Ștefănoiu Monica), Cismaru Daria – Școala Gimnazială Constantin Săvoiu (prof. Pânișoară Elena Ștefania), Predescu Robert şi Popescu Bianca – Colegiul Național Tudor Vladimirescu ( prof. Burtea-Protesoiu Gabriela), Ungureanu Roberta Mihaela- Școala Gimnazială “Alexandru Ștefulescu” (prof. Ștefănoiu Monica) din 54 puncte- punctaj maxim.
La clasa a VIII-a , locurile I și II au fost ocupate de elevele Iriza Ștefania, respectiv Țârcă Andrada de la C.N.T.V. cu 44 și 34 de puncte, prof. Burtea- Protesoiu Gabriela.
La etapa națională la Ploiești au fost următoarele rezultate:
Așadar, s-a remarcat interesul și buna pregătire a copiilor care au venit entuziasmați la această olimpiadă, coordonați de doamnele lor profesoare.
Mulțumiri totodată domnului Inspector Școlar General Ișfan Ion, domnului director Dan Dorin Tașcău, doamnei Inspector școlar limbi moderne Marieta Pavel, cadrelor didactice implicate în această activitate, și nu în ultimul rând întregii catedre de limba germană.
Prof. Pânișoară Elena Ștefania și prof. Burtea- Protesoiu Gabriela