Caseta prințesei Fawzia, semnată de șahul Iranului, ajunge în Republica Arabă Egipt

1526

Posesorul casetei egiptene a prințesei Fawzia, gorjeanul Alexandru Diaconescu, a făcut diligențe către Ambasada Republicii Arabe Egipt în vederea încredințării nestematului odor către țara de origine. Caseta va ajunge în țara arabă cu prilejul aniversării centenarului zilei naționale și a primei revoluții egiptene(1919-2019). Obiectul de preț a ajuns în posesia tatălui gorjeanului Diaconescu în anul 1979 și de atunci se află la familia din Crasna.

Inițial, moștenitorul casetei a vrut să încredințeze obiectul Statului Român, care însă a refuzat cu mențiunea că suvenirul de preț aparține statului arab Egipt. În atare condiții, Alexandru Diaconescu s-a adresat Ambasadei Statului Egipt la București, cât și Ambasadei Iranului, întrucât în interiorul casetei se află iscălitura ginerelui Regelui Ahmad Fuad I. Ambasada Iranului a confirmat veridicitatea semnăturii, în timp ce Ambasada Egiptului face demersuri în vederea preluării obiectului în cauză.

Istoricul casetei
Caseta de birou, ștanțată cu însemnele egiptene, a aparținut regelui Fuad I, care a domnit în Egipt în anii ’40. Regele egiptean, la căsătoria fiicei sale, prințesa Fawzia a Egiptului, i-a dăruit fetei drept cadou această casetă, care este încrustată cu simbolul egiptean ,,acvila cu drapel”.
Fiica regelui se căsătorea la 16 martie 1939 cu șahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, cel care era de fapt moștenitorul tronului Iranului. Cadoul le-a revenit ambilor soți ca simbol al bunei prietenii și înțelegeri dintre statele Egipt și Iran. Căsătoria dintre cei doi durează doar nouă ani, până în 1948, iar caseta rămâne în palatul de marmură din Iran. În 1973, caseta este dăruită de către șahul Pahlavi colonelului din Gorj, în contextul vizitei oficiale a lui Nicolae Ceaușescu în Iran. De altfel, caseta apare într-o fotografie a vremii pe o masă de protocol în jurul căreia se afla Nicolae Ceaușescu și vicepreședintele SUA, George Bush. Fotografia color a fost realizată când România a primit în anul 1983 odată cu vizita vicepreședintelui SUA, clauza Națiunii celei mai favorizate.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here