Casă din chirpici, modernizată pentru doi copii din Scoarța

4202

Doi copii sărmani din Scoarța pot considera că Moș Crăciun a sosit pentru ei anul acesta mult mai devreme, după ce câțiva voluntari din Târgu-Jiu și Târgu Cărbunești au decis să le modernizeze căsuța din chirpici în care și-au dus traiul până acum. Locuința este una cum rar se întâlnește pe meleagurile Gorjului, din chirpici, fără fundație sau grinzi ori stâlpi în structura de rezistență. Prin plăcile de azbociment folosite la acoperiș ploua cel mai adesea, iar norocul celor doi copii de 6 și 13 ani, o fată și un băiat, a fost acela că un tânăr din Târgu-Jiu le-a aflat necazurile și a decis să facă ceva pentru a-i ajuta. Cătălin Munteanu este cel care a aflat despre casa din satul Bobu și a decis să facă ceva pentru a schimba lucrurile în bine. A pus subiectul în discuție pe rețelele de socializare și prietenii de pe Facebook i-au sărit în ajutor pentru a porni treaba, până la finalizarea lucrărilor mai fiind cale lungă. „Inițial, voiam să mergem la altă familie, dar prin voința lui Dumnezeu am aflat despre acest caz. Am ajuns aici, ne-au plăcut oamenii pe care i-am întâlnit și copiii pe care îi au. Vrem să facem un alt acoperiș, în primă fază. Vedem pe parcurs ce mai trebuie. Mai e nevoie de mână de lucru, în primul rând, pentru că suntem puțini cei care lucrăm aici. Suntem doar câțiva oameni, pe restul care ar putea să ne fie alături cred că nu îi interesează. Situația celor de aici e critică. Asta nu e o casă, după mine, nu are nimic în siguranță pentru a o numi casă. Avem nevoie și de materiale de construcții. Multibat, de exemplu, plăci de rigips, lista e deschisă. Vrem să facem și o baie acum pentru că atâta timp cât ne mai permite vremea să ducem lucrurile la bun sfârșit”, spune inițiatorul proiectului. Părinții celor doi copii privesc mirați la forfota care s-a creat în gospodăria lor și nu le vine să creadă că la iarnă vor avea cu adevărat o casă în care să stea. „Eu și soțul trăim din alocația copiilor și din ce mai câștigăm la munca prin sat cu ziua. Iarna noi stăteam toți în camera în care am făcut o sobă. Nu ne-a fost frig, deși camera era mică. Acum dacă o să fie și o baie făcută va fi ca într-un vis. Noi nu ne-am putut gândi niciodată la așa ceva”, spune Cornelia Moraru. Pentru ca visul să devină realitate cineva trebuie să doneze corpurile de baie, materialele necesare construirii acesteia și tot ce mai trebuie pentru ca proiectul să fie dus la bun sfârșit. Nicoleta Iftode este unul dintre voluntarii prezenți la Bobu și spune că oricine dorește poate ajuta nu cu bani, pentru a nu exista suspiciuni de cheltuire a acestora, ci cu materiale. „Sunt bineveniți și banii pentru că muncitorii trebuie și ei plătiți, mai trebuie cumpărate diverse lucruri, dar materialele de construcție sunt cele mai recomandate. Vrea cineva să ofere un vas de toaletă, să zicem, nu ne lasă nouă banii, să îl aducă aici și va ști că e folosit aici. Pe fiecare etapă a proiectului noi spunem de ce avem nevoie și dacă avem materialele aduse aici putem să avansăm cu lucrările, iar oamenii vor ști clar unde sunt acestea folosite. E cea mai simplă modalitate de a ajuta”, spune voluntara din Târgu-Jiu. Autoritățile locale din Scoarța au și ele de gând să dea o mână de ajutor. Primarul Ion Stamatoiu spune că lucrurile sunt încurcate la familia respectivă în privința actelor de proprietate. Casa din chirpici nici măcar nu are racord la electricitate pentru că terenul pe care e ridicată aparține surorii mamei copiilor. Dacă cei din familie vor reuși să rezolve repede această problemă lucrările vor avansa și mai repede după aceea, spune primarul. „Noi am încercat încă de anul trecut, așa cum am ajutat și o altă familie tot de acolo din zonă, să îi ajutăm cu introducerea curentului electric pentru că nu au așa ceva. Nu am putut pentru că nu au acte pe teren. Proprietar e o soră și înțeleg de la vecini că nu au o relație bună. Am încercat să discutăm cu ei ca să rezolve problema și apoi ne putem implica direct în branșarea locuinței la rețeaua de electricitate, după ce vom discuta cu cei de la CEZ. Avem și cărămidă provenită din dezmembrarea unor școli și putem să le-o punem la dispoziție. Dar dacă își rezolvă problema cu actele gospodăria se va dezvolta și noi ne putem implica în acest lucru”, declară primarul Ion Stamatoiu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.