Cârţu, oficial la Craiova: ,,Ne gândim la campionat și la Cupa României”

302

Sorin Cârțu, fostul mare jucător al Universității Craiova, a fost ,,uns” președinte executiv al clubului. Omul, care se afla pe banca ,,Ştiinţei” la ultimul titlu cucerit de craioveni, a declarat că are obiective îndrăzneţe alături de “juveţi”, iar viitorul este luminos pentru clubul din Bănie. ,,Este o poziție nouă și pentru mine, am o experiență foarte mare în ceea ce înseamnă fotbalul și cred că pot să fac o treabă bună și în această poziție de președinte al clubului. Este un club care în ultimii ani a evoluat foarte mult, mai ales că totul a început de la zero, atât la nivelul echipei, cât și la nivelul organizatoric și treptat s-au obținut niște rezultate care îi conferă la momentul actual o anumită poziție, în fruntea fotbalului românesc, pe care trebuie să o îmbunătățim și să o ducem mai departe. Obiectivele mele sunt aceleași pe care le are și echipa. Mai întâi ne gândim la momentul actual, la campionat și la Cupa României, iar apoi ne vom axa pe strategiile pentru viitor. Îmi place continuitatea, iar Devis are tot sprijinul meu și al conducerii. Antrenorul este italian, președintele mai știe italiană cât de cât, deci să sperăm că vom juca cât mai italienește până la final și să triumfăm în acest sezon”, a precizat noul oficial. Pe de altă parte, Craiova a anunţat şi revenirea fundaşului ivorian Stephane Acka (28 de ani), care a semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu Universitatea. Apărătorul central va avea drept de joc etapa aceasta.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here