Cârţu, înainte de Craiova – FCSB: ,,Este o mobilizare maximă”

1412

Preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, a declarat că Bănia va îmbrăca haine de sărbătoare la partida cu FCSB. Oficialul gazdelor este de părere că atmosfera este specială la astfel de meciuri, iar debutul lui Piţurcă pe banca tehnică va adăuga un plus pentru spectacolul din teren.,,Este o mobilizare maximă pentru o partidă de tipul ăsta. În general, meciurile cu FCSB sunt speciale, indiferent care este poziţia din clasament, că stai mai bine sau mai rău. Şi ei văd lucrurile în acelaşi fel. Suntem două rivale, care în decursul timpului au contat una pentru cealaltă şi a fost foarte important ca stare de spirit cum te prezinţi la un astfel de meci. Sigur că starea noastră de acum este una mult mai bună faţă de a lor. Intră în discuţie şi prezenţa lui Piţi la cârma echipei, iar asta trebuie şi este un plus pentru starea noastră de concurs”, a admis fosta glorie a Craiovei pentru Gazeta de Sud. Andrei Ivan ar putea debuta în această rundă.,,Dacă ar fi să aşteptăm vreunul dintre cei trei transferaţi în ultimul moment ar fi Andrei Ivan. Cred că va apărea pe teren, pentru că în privinţa lui Cosic este prea devreme având în vedere starea lui de antrenament. Acum ştii cum e, antrenorii ştiu cel mai bine pulsul jucătorilor. Ivan are şi avantajul că este familiarizat cu totul şi are şi o stare de antrenament superioară celorlalţi”, a precizat Cârţu.Bancu, Ioniţă şi Koljic sunt accidentaţi şi nu vor putea evolua în derbi, în timp ce la bucureşteni revin piesele importante.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here