Cârțu, critici dure după jocul cu FC Argeș: Nu mi-am revenit toată noaptea

1067

Președintele Universității Craiova, Sorin Cârțu, nu a digerat bine eșecul echipei lui Laurențiu Reghecampf de la Pitești. Juveții au suferit a doua înfrângere consecutivă din campionat în meciul cu FC Argeș, scor 3-2. Deși au deschis scorul prin Ante Roguljic (`6), vizitatorii au rămas în inferioritate numerică din minutul 12, după ce Alexandru Crețu a văzut două cartonașe galbene. Fatai, Arias și Said au întors scorul, iar golul lui Dan Nistor a contat doar pentru palmares. Cârțu a declarat că erorile jucătorilor și lejeritatea cu care doljenii au abordat partida nu pot fi trecute cu vederea. ,,Nu mi-am revenit toată noaptea, nu se poate să-ți bați joc de un asemenea meci. Și nu e prima dată! Toate înfrângerile din campionatul ăsta au venit în urma unor jocuri pe care am dat impresia tot timpul că le-am avut sub control. Și cu Farul, cu UTA, cu Botoșani. Se creează o stare de autosuficiență și de aici apar greșeli. Mi-e imposibil să înțeleg cum, după două săptămâni de pregătire pentru un meci, iei două cartonașe galbene în 12 minute. Mi-e imposibil să cred că cineva poate să intre cu o asemenea deconectare pe teren, cu o asemenea mentalitate, să strice tot! Asta e vina antrenorului sau jucătorul nu se mobilizează. Fiind cartonașul roșu, majoritatea criticilor se îndreaptă spre el, dar nu ai voie, mă, când ai un obiectiv ca al nostru, câștigarea campionatului, să pierzi asemenea puncte. Mereu pierdem puncte foarte, foarte ușor”, a spus Sorin Cârțu. Acesta a taxat și stilul riscant al echipei, care a încercat să construiască de la apărători, deși evolua cu un om în minus. ,,Există stilul ăsta al lor de a încerca să construiască la orice minge. Nu mai există ca fundașul central să degajeze balonul într-o situație dificilă. Nu, trebuie neapărat să o dăm la portar, apoi înapoi. Vrem ca toți să jucăm ca fotbaliștii lui Guardiola, nu poți gândi că din orice balon construiești!”, a mai spus Cârțu. Craiova a rămas pe locul trei, cu 28 de puncte. FCSB are 34, iar liderul CFR Cluj – 42.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here