Căutând date istorice despre Ţicleni-Gorj, în primii ani de după 1970, în vederea întocmirii unei monografii a localităţii, am fost îndrumat de către unii bătrâni din acea perioadă, să merg la Bucureşti, în str. Sf. Gheorghe Nou, nr. 27, unde mai trăia, încă, a doua soţie a avocatului Constantin Dumitru Brătuianu, pentru că avocatul respectiv a predat Academiei Române unele hrisoave vechi.
Vizita a fost de bun augur. Am găsit-o pe Doamna Aurica Brătuianu, mai mult decat nonagenara în acel moment, dar era imobilizată pe cărucior, însă foarte lucidă şi deosebit de bucuroasă pentru vizita ce i-am făcut-o. A depănat foarte multe amintiri, destul de interesante, printre care si despre Caragiale, care le-a fost chiriaş în perioada când avea Gambrinusul.
Mi-a indicat prima cameră de la etajul 1, de lângă scară, în care a locuit Caragiale. A relatat că administratorul Gambrinusului i-a rugat să-i închirieze o cameră, care să fie cât mai aproape de Gambrinus, deoarece nu poate face, zilnic, naveta la Ploieşti, mai ales că este destul de ocupat.
Cu toate că în imobil aveau instalaţie de curent electric, Caragiale a renunţat la lumina electrică, dar şi-a făcut rost de o lampă cu petrol (lampant), care stătea în cameră toată noaptea aprinsă, când scria nemuritoarele opere literare, mereu actuale şi nu greşim dacă spunem, chiar veşnice.
Avea dreptate Cincinat Pavelescu, când a scris catrenul ”omagiu către Caragiale”, când a aflat despre moartea acestuia:
”Cu greu îmi vine să aştern,
Un adevăr ce nu-l suport,
Ca tocmai tu să fii cel mort
Şi Caţavencu cel etern…”
Doamna Aurica Brătuianu mi-a mai relatat că, în camera închiriată, Caragiale venea cu mulţi prieteni, scriitori, poeţi, pentru convorbiri mai discrete, unde mai cinsteau şi licori.
Când Gambrinusul a intrat în faliment, Caragiale nu a mai venit la camera inchiriată, nu le-a mai plătit proprietarilor nici chiria restantă, dar nici aceştia nu l-au mai căutat.
După cum se cunoaşte, slujba de prohodire – la înmormântarea lui Caragiale – a avut loc la Biserica Sf. Gheorghe Nou, biserică aflată în imediata apropiere a gazdei, biserică ameninţată cu demolarea, înainte de 1989, însă tocmai acest argument susţinut de către Patriarhul de atunci, Justin Moisescu, l-a înduplecat pe Nicolae Ceauşescu, de a o lăsa intactă. Caragiale a murit la Berlin, în iunie 1912, dar a fost adus în toamnă în România și înmormântat la cimitirul Belu.
Bătrâna mi-a relatat că în camera respectivă i-au rămas unele pahare, ţoiuri şi clondire şi, dacă chiriaşul nu a mai venit după ele, înainte de Primul Război Mondial le-au adus la casa de la Ţicleni şi mă roagă să merg, la cei care au intrat în posesia acelei case, să mă interesez de ele.
Am mers atunci la casa de la Ţicleni unde am reuşit să găsesc o sticlă de ½ litri de culoare galben deschis, largă la gură, portretele avocatului şi soţiei sale, acesta din urmă foarte deteriorat. Prin anii ‘80 casa a fost demolată.
Imobilul de la Bucureşti, din str. Sf. Gheorghe Nou nr. 27 există încă, dar nu ştiu în a cui posesie mai este, şi nu ar fi rău dacă, pe un perete de la stradă, cu acceptul proprietarilor actuali, să fie pusă o placă comemorativă, care să reamintească trecătorilor că acolo a locuit şi creat Caragiale.
Falimentul Gambrinusului a fost proorocit şi de epigrama creată de Cincinat Pavelescu, la care se pare că a colaborat, însăşi maestrul:
Marelui Caragiale, pe când era berar
„Iancu Luca Caragiale
Iţi dă berea cu măsură,
Face şi literatură…
Însă nu face parale!”
Jurist, Ion M. Ungureanu -Țicleni
