Campanie de sprijinire a bisericilor din județul Gorj afectate de cutremure

1309

La nivelul Arhiepiscopiei Craiovei a fost demarată o campanie de colectare a fondurilor bănești necesare pentru reabilitarea lăcașurilor de cult religios, din județul Gorj, afectate de cutremurile recente de la mijlocul lunii februarie a.c.
Campania amintită se desfășoară la inițiativa ÎPS Părinte IRINEU, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei, iar fiecare persoană interesată care dorește să sprijine reabilitarea și consolidarea bisericilor afectate de cutremur o poate face la nivelul fiecărei parohii din județul Gorj. În acest sens, a fost creat următorul cont bancar: RO85RNCB0134041570380002.
La nivelul județului nostru au fost identificate cel puțin 25 de biserici care au fost serios afectate, descoperindu-se probleme la structura de rezistență, turle, arcade, catapeteasmă, pictură, clopotnițe și la alte anexe ale lăcașurilor de cult religios. În municipiul Târgu-Jiu au apărut probleme la structura de rezistență și turlele bisericilor cu hramurile ,,Sfinții apostoli Petru și Pavel și ,,Sfinții împărați, cei întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena”, iar în județul Gorj cele mai multe probleme sunt la biserica cu hramul ,,Sf.mare mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” din parohia Arcani I, biserica ,,Sfinții voievozi”” a parohiei Arcani II, biserica ,,Izvorul Tămăduirii” din parohia Tismana, ,,Sf.arhangheli” – Ungureni -. Părintele Mitropolit Irineu a efectuat recent o vizită în judeţul Gorj la bisericile grav avariate în urma cutremurelor. În timpul vizitei, Înaltpreasfinția Sa a încurajat preoţii slujitori şi comunităţile acestora şi i-a încredinţat de sprijinul în viitorul proces îndelungat de asigurare, reconstrucție, reabilitare şi restaurare a bisericilor şi a anexelor acestora
După expertizarea întreprinsă de reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și diverși proiectanți în domeniu, procesul de asigurare, restaurare și reabilitare va fi unul costisitor și de lungă durată, iar acest proces depinde de ajutorul fiecăruia dintre cei care doresc să ajute.
Mitropolia Olteniei a venit, în mod concret, în sprijinul parohiilor gorjene afectate de cutremur, mijlocind, de asemenea, şansa unei fapte bune pentru cei care doresc să contribuie la acest necesar și important act de restaurare prin donaţii în următorul cont bancar: RO85RNCB0134041570380002.
Marius Stochițoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here