Campanie de prevenire a sarcinii nedorite și metode contraceptive, la Colegiul „Ion Mincu”

731

Asociația „Uniunea Femeilor din Gorj” a desfășurat, ieri, o campanie de prevenire a sarcinii nedorite și metode contraceptive, intitulată „Un copil dorit este un copil iubit”. Evenimentul a avut loc la Colegiul Tehnic „Ion Mincu”. La întâlnire au participat cadre didactice, cursanți ai postlicealelor din cadrul unității de învățământ, un medic ginecolog, un psiholog, dar și un asistent social.
„O problemă stringentă cu care ne confruntăm și care necesită rezolvare în cel mai rapid și eficient mod este numărul mare de sarcini în rândul minorelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani. Conform unor date 60% dintre adolescentele care au o viață sexuală activă nu folosesc metode contraceptive. O cauză a acestei probleme o reprezintă lipsa de informare a adolescenților cu privire la viața sexuală și ce presupune aceasta”, a declarat pentru Gorjeanul, Loredana Pupăzan, inițiator proiect.
Medicul ginecolog, Carmen Alexandra Bărbulescu, le-a vorbit celor prezenți despre metodele contraceptive pentru a evita o sarcină nedorită, cât și despre conștientizarea riscurilor contactării unor boli cu transmitere sexuală în cazul unui contact sexual neprotejat. Evenimentul a fost unul interactiv, cu schimb de experiențe și idei. „Este o idee genială. Astfel de campanii ar trebui să aibă loc tot mai des în rândul adolescenților, și nu numai, pentru a evita sarcinile nedorite, dar și bolile cu transmitere sexuală”, ne-a povestit una dintre participante.„Este nevoie de educație sexuală în școli, în contextul în care tot mai multe fete devin mame la vârste fragede, având în vedere și reticența părinților de a comunica pe astfel de teme cu propriii copii”, ne-a explicat L. S., elevă în cadrul Școlii Postliceale Sanitare „Ion Mincu”.În anul 2018, la nivelul județului Gorj, au ajuns în centrele maternale din cadrul DGASPC Gorj un număr de 12 minore, care au devenit mame și nu au beneficiat de sprijinul familiei.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here