Federația SANITAS a lansat, la începutul acestui an, campania “Nu agresați cadrele medicale”, care are drept obiectiv principal adoptarea unui act legislativ care să apere corpul medical și care să descurajeze violența de orice natură – fizică sau verbală. La nivelul județului Gorj, această campanie a fost promovată în unitățile sanitare, feedback-ul primit până în prezent fiind unul pozitiv.
Reprezentanții Sanitas consideră că este necesară o lege care să apere angajații din sistemul sanitar împotriva agresiunilor. Conducerea SANITAS consideră că lipsa de protecție a corpului medical la locul de muncă și agresiunile, din ce în ce mai dese, indică necesitatea adoptării unui cadru legislativ care să apere angajații din sistemul sanitar împotriva agresiunilor verbale și fizice. Din acest motiv a fost lansată campania “Nu agresați cadrele medicale”. „Campania „Nu agresați cadrele medicale” a fost lansată de la 1 februarie în România, doar că nu am fost foarte vizibili pe această temă. Sigur, avem materiale informative în spitalele din Gorj și am discutat cu colegii. Campania continuă. Am avut o conferință intermediară la București în urmă cu 10 zile. Ne-am întâlnit cu autorități ale statului român, cu președinții comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, din Senat, dar și cu ministrul Sănătății. Continuăm și sperăm ca pe viitor, după ce vom avea discuții și cu organizațiile pacienților. Ne dorim să avem o lege asemănătoare cu cea a polițiștilor, adică cine agresează un medic, un asistent medical sau orice altă categorie de personal dintr-un spital să poată fi pedepsit aspru, așa cum se întâmplă peste tot în lume”, a declarat Valentin Popa, președintele Sindicatului Sanitas Gorj.
Campanie spectaculoasă
Conducerea SANITAS spune că studiile recente au arătat ca aproximativ 85% din personalul medical chestionat este agresat verbal la locul de muncă, iar 10,2% este agresat fizic. Timpul de așteptare sau refuzul de a accepta diagnosticul pus sunt doar două dintre motivele pentru care angajații din sistem sunt agresați (studiul este realizat de Colegiul Medicilor București în 2015). Din păcate, foarte puțini depun plângeri. Tocmai de aceea a fost lansată campania „Nu agresați cadrele medicale”, sindicaliștii dorindu-și ca agresorii să fie pedepsiți. “Campania este primită foarte bine. Este una chiar spectaculoasă pentru că se desfășoară la nivel național, în toate județele țării, în aproape toate spitalele din România și medicii și asistenții medicali sunt foarte mulțumiți că în sfârșit cineva s-a gândit și la acest aspect, pentru că ce se întâmplă în unele secții din spitale și, mai ales, în zonele de Primiri – Urgențe sau în ambulanțe, este cu adevărat grav”, a subliniat liderul Sanitas Gorj.
Campania „Nu agresați cadrele medicale” continuă, potrivit declarațiilor conducerii Sanitas.
Minodora Sucea