Călinoiu, la întâlnire cu Condescu

456

caliŞeful judeţului, Ion Călinoiu, este preocupat de felul în care va fi afectat Gorjul ca urmare a disponibilizărilor ce se vor opera la entităţile energetice şi la SNLO, anul acesta. Drept urmare, Călinoiu a anunţat ieri că îl va invita pe sindicalistul Marin Condescu la discuţii, la acestea urmând să participe şi parlamentarii gorjeni, aflaţi încă în judeţ.

Disponibilizările de anul acesta din minerit şi energie dar şi protestul FNME anunţat pentru 10 ianuarie l-a determinat pe preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, să facă un nou pas spre reconciliere cu sindicalistul Marin Condescu. Călinoiu a anunţat astfel că îl va suna pe liderul FNME pentru a-i propune o întrevedere la care să participe şi parlamentarii de Gorj, pentru a se discuta despre negocieri, disponibilizări şi proteste. ,,Eu îl voi suna astăzi (n.r. ieri) pe Marin Condescu să stăm de vorbă pe această temă. Să ne strângem toată lumea, parlamentarii sunt liberi, şi să vorbim şi să realizăm un punct de vedere comun în diversitatea ideilor. Să avem un punct de vedere comun convergent cu interesul judeţului”, a declarat Ion Călinoiu.

Data şi locul, stabilite de sindicalist

Călinoiu a declara, de asemenea, că nu este de acord cu disponibilizările şi consideră că acestea sunt ,,o mare greşeală”, deoarece ele trebuiau să nu aibă loc deloc.

mineritReconversia profesională ar fi fost una din soluţiile la care ar fi trebuit să se apeleze în locul disponibilizărilor, a completat Călinoiu care a criticat şi criteriile după care se vor face reducerile de personal de la complexurile energetice şi SNLO.

În ce priveşte întâlnirea cu Condescu, Călinoiu a menţionat că îl lasă pe sindicalist să stabilească locul şi data în care va avea loc întrunirea.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.