Călinoiu jr. riscă să rămână fără funcție. ANI l-a declarat incompatibil

1810

Fiul fostului președinte al Consiliului Județean Gorj a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate. Mădălin-Ion Călinoiu ocupă, de aproape patru ani, funcția de farmacist-șef în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Acesta riscă să-și piardă funcția, dar are posibilitatea să atace în instanță decizia ANI.

Mădălin-Ion Călinoiu a fost încadrat la Spitalul Județean, pe postul de farmacist-șef, la sfârșitul lunii august 2016. A fost singurul candidat la concursul organizat de cel mai mare spital din județ.
După aproape patru ani, inspectorii de integritate au depistat că fiul lui Călinoiu s-a aflat în incompatibilitate.

Și patron, și angajat!
În perioada 22 noiembrie 2016 – 23 ianuarie 2018, Călinoiu jr. „a exercitat simultan funcția de farmacist șef secție în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și calitatea de administrator în cadrul unei societăți comerciale, încălcând astfel dispozițiile art. 185, alin. (15) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. g) din același act normativ (în vigoare începând cu data de 22 noiembrie 2016)”, potrivit ANI.
Este vorba despre încălcări ale legii privind reforma în domeniul sănătății referitoare la incompatibilitățile șefilor de secție.
Fiul lui Călinoiu a administrat farmacia Califarm. Societatea și-a cerut insolvența în anul 2014.
„Persoana (…) față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, susține Agenția Națională de Integritate.
Cel mai probabil, Mădălin-Ion Călinoiu va ataca în justiție decizia ANI privind starea sa de incompatibilitate, astfel că va trece ceva timp până se va lua o hotărâre definitivă în acest caz.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here