Calificare fără emoţii pentru echipa Under 16

542

Baschetbaliştii de la CSS-CSM Târgu Jiu au obţinut trei succese din tot atâtea meciuri în cadrul turneului desfăşurat în Sala Voievod Litovoi din municipiu. În ultimul joc, formaţia antrenată de Alexandru Gliga a trecut de ACS Champions Bucureşti-Craiova, scor 84-55. Gorjenii au câştigat Grupa G după ce în precedentele confruntări trecuseră de Îngerii Băniei Craiova (71-56) şi CSS Craiova (84-53). Antrenorul gorjean al formaţiei Under 16 a fost satisfăcut de calificarea obţinută, dar a spus că prioritară rămâne creşterea acestei generaţii, ce poate fi asigurată doar prin continuitate. ,,Am câștigat și meciul trei din primul turneu şi am terminat pe primul loc în grupă. Un lucru bun pentru următorul turneu, deoarece vom întâlni două echipe de pe locul 2 și una de pe locul 4. Băieții au jucat cu încredere și au arătat multă dorință de joc. Am rotit întreg lotul, pentru ca fiecare să poată intra în ritmul de joc. Sunt mulțumit de toate cele trei victorii, dar nu acesta este obiectivul nostru. Ne dorim să avem continuitate în ceea ce facem și ne dorim mult să reușim să-i creștem pe aceşti sportivi pentru a ajunge la echipa de seniori”, a spus Gliga. Următorul turneu va avea loc pe 20-21 martie, iar adversarele gorjenilor vor fi CSS Sf. Gheorghe (locul 2 în Grupa H), ACS Pro Basketball București(locul 2 în Grupa F) şi Champions Craiova, care a terminat ultima în Grupa G. Locaţia turneului nu a fost încă stabilită.
CSS-CSM TÂRGU JIU: Alex Popescu, Mihnea Vlaicu, Nicolas Chiliban, Alex Mitu, Falvius Toropu, David Fârţă, Alex Sava, Alex Brânzan, Luca Pigui, Andrei Pistol, Rareş Ungureanu. Antrenor: Alexandru Gliga.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here