În Duminica a 34-a după Rusalii, (a Întoarcerii Fiului risipitor), a doua din perioada Triodului; Ap. 1 Corinteni: 6, 12-20; Ev. Luca 15, 11-32; glas 2, voscr 2, în cadrul Sfintei Liturghii care se oficiază în Sfânta şi Dumnezeiasca Biserică facem cunoştinţă cu cea mai emoționantă pildă din Sfânta Evanghelie, care ne aminteşte de căderea fiului cel mic şi adulat de părinte, de conștientizarea păcatului, de venirea în sine și de întoarcerea la tatăl primitor și iubitor, pentru că astfel, ni se dezvăluie iubirea milostivă pe care o are Dumnezeu față de cei care se aseamănă cu fiul pierdut, mai ales că prin această parabolă, Domnul Hristos ne îndeamnă să alungăm păcatul din viața noastră și să revenim în brațele Părintelui Ceresc.Lecţia de învăţătură ţinută de către Domnul Iisus, prin imaginea fiului neascultător, care în cele din urmă ştie să preţuiască iubirea tatălui, şi a fiului ascultător, care, prin îndreptăţirea de sine, devine distant faţă de dragostea părintească, mai ales că Domnul a vrut să-i asigure pe ascultători Săi şi, prin ei, pe noi, cei de azi şi cei de mâine, că orice întoarcere de pe calea păcatului este posibilă, pe de o parte, iar pe de alta, că «în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă» (Luca 15, 11-32). Păcatul de care se face vinovat fiul risipitor din Evanghelie, am putea spune că este desfrânarea, iar, dincolo de faptul că a cheltuit averea părintească în desfrânare, se reliefează adevărul că păcatul acesta, ne face, faţă de Dumnezeu, nişte fii risipitori şi nu fii adevăraţi, deci, vorbim despre păcatul care stăpâneşte şi predomină în lumea de astăzi, de la cei mai tineri oameni, chiar de la prunci şi până la cei mai în vârstă, chiar dacă neputinţele trupeşti sunt evidente, mintea şi inima omului rămânînd maculate şi rănite de acest viciu păcătos care în raport cu Dumnezeu, ne coboară foarte jos şi ne face să riscăm mântuirea sufletelor noastre, să ne riscăm calitatea de fii ai Dumnezeului Noului Legământ, Care ne arată că după logica pedagogiei divine, trebuie să căutăm să eliminăm povara păcatului, ca să primeze duhul iubirii și al iertării!
,,Tată, am greșit la cer și înaintea ta”!
Aşadar, Evanghelia care se va citi în Duminica a 34-a după Rusalii sună astfel: «Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a împărțit averea. Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea trăind în desfrânări. Și, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă. Și, ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei țări și acesta l-a trimis la țarinile sale să pască porcii. Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-și în sine, a zis: Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi. Și, ridicându-se, a venit la tatăl său. Dar, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat. Atunci i-a zis fiul: Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slugile sale: Aduceți degrabă haina lui cea dintâi și-l îmbrăcați și dați inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui; apoi, aducând vițelul cel îngrășat, înjunghiați-l ca, mâncând, să ne veselim, căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat. Și au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la țarină. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și jocuri. Atunci, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit și tatăl tău a înjunghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos. Și el s-a mâniat și nu voia să intre; dar tatăl lui, ieșind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta. Și mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el vițelul cel îngrășat Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat pierdut era și s-a aflat» (Luca 15, 11-32), iar, la sfânta biserică, vom vedea că aproape toţi ne regăsim în parabola pe care a rostit-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru că oricât am vrea noi de mult să fim fii adevăraţi, nu suntem consecvenţi şi devenim adesea fii risipitori de daruri cereşti, iar, orice păcat pe care-l săvârşeşte omul este o risipă în raport cu Dumnezeu, faţă de Care toţi ne regăsim ca firi neascultătoare la poruncile Lui şi apoi ca unii care plătim păcatul, pentru că orice păcat lasă urme adânci în fiinţa trăitoare pe acest pământ! Avem senzaţia că Domnul Iisus nu spune nimic despre acțiunile tatălui în timpul rătăcirii fiului său, dar, din reacția lui la revenirea acasă a fiului care pierdut a fost şi s-a regăsit, se întrevăd chiar durerile, grijile și plânsul părintelui față de cel vremelnic pierdut, mai ales că Însuşi Mântuitorul ne spune că încă departe fiind fiul de casă, tatăl său l-a văzut, fiindcă zi de zi stătea cu ochii ațintiți la orizont, nădăjduind într-un miracol al întoarcerii. Iar, dacă fiul este cel care se pornește pe drumul reîntoarcerii, totuși tatăl îl încheie, şi cel care aleargă atunci când mai sunt câțiva metri până la întâlnire, nu este fiul rușinat, ci chiar tatăl milostiv şi iertător! Deci, tatăl e cel care «a căzut pe grumazul» fiului, strângându-l la piept, iar nu fiul se aruncă la pieptul părintesc, şi tatăl e cel care-și sărută fiul și nu invers! Tatăl nu are orgolii, nu cere nimic fiului, nu are nevoie de vreo satisfacție morală şi nu se sperie de mirosul păstorului de porci și al drumețului prăfuit, nu îl trimite să se spele și să ia o ținută decentă, ci, lipsit de ifosele şi aroganţa îmbogăţitului din zilele noastre, le poruncește slugilor să-i aducă celui întors «haina lui cea dintâi», pe care fiul nu o luase cu sine atunci când și-a părăsit casa natală. Totodată, le cere slugilor să-i aducă și inelul, simbol al vredniciei filiale și să junghie «vițelul cel îngrășat», pregătit, parcă anume pentru această reîntoarcere, pentru că Dumnezeul Noului Legământ, ne arată că după logica pedagogiei divine, trebuie să căutăm să eliminăm povara păcatului, ca să primeze duhul iubirii și al iertării!
,,Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt”!
Vedem că dragostea tatălui este cu totul lipsită de umbra ranchiunei și a rănii sufleteşti, oferindu-i fiului nu statutul de slugă, cerut de acesta, ci pe cel inițial, de fiu. Poate că tot păcatele rătăcirii oamenilor sunt cauza ultimelor evenimente care cutremură pământul turcesc, sirian şi în ultimele ceasuri, cel italian, cne ştie, chiar şi cel românesc, pentru că Dumnezeu are pentru toate o răsplată fără reproş! Iar, ca o lecţie finală de morală divină, Mântuitorul îl introduce în scenă pe celălalt fiu, cel mare, devenit moștenitorul averii și care e motivat să-și întrețină averea gospodăriei, fiindcă el nu plecase de acasă, nu era un petrecăreț, ci rămăsese în ascultarea părintească, dar, cunoştea foarte bine cele întâmplate cu fratele rătăcit, aşa că, auzind «cântece și jocuri» însoțind întoarcerea acestuia, se mâhneşte în sufletul său! Dar, încă o dată, pentru a risipi răul, vine tatăl ieșind de la petrecere și chemându-l pe cel care nici nu avea nevoie de invitație și care cu încăpățânare îi refuză celui reîntors calitatea de frate, numindu-l doar «acest fiu al tău», în acest fel, adresându-i un reproş! Dar, aşa cum l-a așteptat vreme îndelungată pe fiul cel mic, cu ochii ațintiți departe, tatăl este vigilent și nelăsându-se îmbătat de bucuria revenirii, caută să-l recupereze pe fiul cel mare, aflat de data aceasta în pericolul rătăcirii sufleteşti. În concluzie, să învăţăm din Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, să nu ne risipim anii vieţii, nici sănătatea trupului, nici darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, ci să punem viaţa toată în slujba Lui şi în slujba aproapelui, fiindcă Dumnezeul Noului Legământ, ne arată că după logica pedagogiei divine, trebuie să căutăm să eliminăm povara păcatului, ca să primeze duhul iubirii și al iertării!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
