În Duminica a 28-a după Rusalii (a Sf. Strămoşi după trup ai Domnului); Ap. Sf. Strămoşi: Coloseni 3, 4-11; Ev. Luca 14, 16-24 (Pilda celor poftiţi la cină), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Română, vom afla din Sfânta Evanghelie că toţi oamenii sunt chemaţi la mântuire, iar dacă vor fi dintre aceia care nu se vor mântui, va fi doar urmarea refuzului lor de a se uni cu Mântuitorul Iisus Hristos, de aceea, niciunul dintre noi, să nu pierdem din vedere faptul că Dumnezeu respectă libertatea omului de a răspunde sau nu chemării de a se uni cu Mântuitorul, însă cel care va refuza chemarea pierde bucuria de a fi veşnic împreună cu El! Prin tradiţia sa, creştinismul înseamnă viaţa în Hristos Cel mărturisit, adică împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, iar, din acest motiv, toţi suntem datori să răspundem îndemnului şi chemării de a participa la împărtăşirea cu Trupul şi cu Sângele Său, însă răspunsul nostru presupune şi o pregătire prealabilă, legată de dobândirea harului credinţei în Dumnezeu! În toată plenitudinea sa, Cina începe chiar din viaţa aceasta pământească şi continuă în cea veşnică, fiind o prefigurare a Împărăţiei lui Dumnezeu. Aşadar, să nu uităm că la orice masă, omul este chemat să-i privească pe cei cu care se hrăneşte, iar această întâlnire a omului faţă în faţă cu ceilalţi exprimă reîntoarcerea omului la starea cea dintâi, de dinaintea căderii în păcat, când omul stătea liniştit înaintea Lui Dumnezeu! În această Duminică, penultima dinaintea Naşterii Domnului, prin Evanghelia Sa, Iisus Hristos ne vorbeşte despre necesitatea de a ne stabili priorităţile şi valorile autentice, mai ales că, din păcate, în lumea contaminată de prostie şi de mediocritate, de statistici mincinoase şi de restricţii impuse cu forţa, în societatea globalizată în care trăim, valorile autentice, ca şi necesara lor ierarhie, de multe ori suferă de paradoxul permutării continue, al instabilităţii, al efemerului, pentru că, uneori, chiar şi imaginea de sine omului e supusă unor fluctuaţii neîncetate, iar oportunitatea de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu suportă distorsiuni de tot felul, mai ales atunci când ajungem să trăim din false evenimente supralicitate artificial şi ne hrănim cu false informaţii vehiculate prin mass-media, în vreme ce omenirea reală se însingurează tot mai mult, dar, dincolo de toate acestea, Dumnezeu respectă libertatea omului de a răspunde sau nu chemării de a se uni cu El, iar cel care va refuza chemarea pierde bucuria de a fi veşnic împreună cu El!
Zis-a Domnul pilda aceasta: «Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: ,,Veniți, că, iată, toate sunt gata”!».
Aşadar, cu doar două săptămâni înaintea marii Sărbători a Naşterii Domnului, se citeşte la Sfânta Liturghie Parabola celor poftiţi la cină (Luca 14,16-24), ceea ce nu trebuie să ne mire prea mult, deoarece cuvintele Mântuitorului, simple în aparenţă, ascund o semnificaţie profundă, aducându-ne încă o dată în faţa ochilor minţii faptul că suntem creaţia lui Dumnezeu care ne iubeşte şi aşteaptă la rândul Său iubirea noastră, asociată cu imaginea inefabilă a Fiului lui Dumnezeu, Care Se coboară la noi, îmbrăcând natura omenească şi devenind unul dintre noi, chiar acceptând, în cele din urmă, moartea pe cruce, pentru a ne izbăvi pe noi din moartea pricinuită de mulţimea păcatelor noastre!
Oricum, după natura sa, omul este firea nobleţii pe care unii exegeţi o definesc în ştiinţa antropologiei ca fiind «aristocratică», mai ales că omul este înnobilat prin dragostea lui Dumnezeu, care i-a dăruit raţiunea ce oglindeşte Logosul divin! Cu certitudine, niciun suflet dăruit cu vocaţia raţiunii nu este fără Dumnezeu! În mod paradoxal, totuşi, omul acesta refuză invitaţia la cină, cum ni se spune în Evanghelie, pentru că fiecare dintre cei poftiţi a găsit un pretext banal desprins din tumultul vieţii cotidiene, prin faptul că unul s-a dus ca să-şi vadă ţarina cumpărată de curând, altul caută să încerce noua pereche de boi, iar altul a zis «Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni», ca o dovadă că, în păcătoşenia noastră, ne preocupăm de orice altceva, numai ca să nu participăm la «cina» pe care Domnul ne-o pregăteşte! Refuzăm ţinuta înaltă pe care Dumnezeu ne-o hărăzeşte şi ne complacem în mizeria condiţiei umane care este legată de faptele desprinse din păcat! Iar pilda aceasta ne spune mai departe că: «Atunci mâniindu-se stăpânul casei a zis: „Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii şi pe săraci, şi pe cei neputincioşi şi pe orbi şi pe şchiopi adu-i aici“», cu precizarea că oamenii descrişi ca fiind săraci, betegi, orbi şi şchiopi îi simbolizează pe cei care nu sunt aleşii societăţii, dar care ascultau cuvintele Domnului. Constatăm, aşadar, că săraci, neputincioşi, orbi şi şchiopi sunt cei care nu pun trupul mai presus de sufletul lor, persoanele care nu caută împlinirea personală în valoarea materială a lucrurilor şi a faptelor sau prin trupul cel trecător! După chemarea acestora din urmă, slujitorul îi vesteşte stăpânului său că mai este loc destul şi pentru alţii care vor veni la cină, ceea ce ne demonstrează că Cina Lui Dumnezeu este una fără limite, în care singura limită priveşte voinţa omului de a participa, ceea ce întăreşte porunca stăpânului casei care a zis: ,,Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre, ca să se umple casa mea”, deci, iată, cât de mare este Bunăvoinţa Lui Dumnezeu! De bună seamă, d acă renunţăm să înaintăm spre mântuire, spre viaţa cea veşnică, rămânem în afara iubirii Lui Dumnezeu, pentru că nu suntem pregătiţi pentru ea şi am ales drumuri deşarte, pardosite cu aroganţă şi mândrie, legate de convingerea nefondată că numai noi avem dreptate! Dar, cei pregătiţi vor merge înainte, pentru că aceştia sunt mai degrabă cei smeriţi, cei în suferinţă, cei care nu cunosc aroganţa şi slava deşartă! Dacă medităm la învăţătura pildei, putem spune că puţine cuvinte de învăţătură sunt mai dramatice decât acestea, puţine pilde vorbesc mai categoric despre opţiunea care ne este prilejuită şi ar trebui să ne fie mereu prezentă în conştiinţă, în fiecare clipă chemarea că suntem «poftiţi la cină» şi în fiecare moment găsim alte şi alte pretexte fără suporturi reale, inventându-ne o lume artificială, înşelătoare, coruptă, virusată de valurile mediocrităţii, cu satisfacţii efemere, care nu duc nicăieri şi ne înstrăinează de noi înşine! Copleşiţi de lucruri mărunte, din păcate, renunţăm la analize care ne-ar surprinde prin concluziile lor şi le abandonăm undeva pe drum, pentru că ele n-au ce căuta în existenţa noastră desacralizată, din moment ce Dumnezeu respectă libertatea omului de a răspunde sau nu chemării de a se uni cu El, iar cel care va refuza chemarea pierde bucuria de a fi veşnic împreună cu El!
Și a zis stăpânul către slujitor: ,,Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul dintre bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea”!
În Duminica a 28-a după Rusalii putem înţelege că în lumea aceasta secularizată şi globalizată, contemporaneitatea post-modernistă capătă din ce în ce mai mult această tentă tragică de banalitate, de superficialitate, de pierdere a prezenţei harului şi a sentimentului sacru care ne înalţă în plan spiritual! Printr-o neverosimilă şi tristă îndepărtare de Dumnezeu, post-modernitatea noastră adoptă treptat o pseudoexistenţă în care valorile reale sunt eliminate, ignorate, în care domnesc aparenţa sau «lumea umbrelor», cum spunea Platon, în care este preferată falsa valoare, aroganţa unei străluciri autofabricate în care abundă: criminalitatea, minciuna, necinstea, falsa cucernicie, lipsa totală de decenţă, ridicolul agresiv în care ne complacem, fără să ne mai gândim, câtuşi de puţin, la ceea ce trebuie să facem pentru a reîntoarce omenirea la starea de societate civilizată şi cu frică de Dumnezeu, dincolo de imaginea aceea preistorică de haită pusă numai pe pradă, pe îmbogăţire, pe hoţie, pe fraudă, fiindcă am înlocuit nobleţea care ar fi trebuit să ne caracterizeze cu tartufisme ridicole şi departe de Voinţa Lui Dumnezeu! Din păcate, în fiecare zi respingem invitaţia Celui care ne cheamă la Cina Sa, dar trebuie să ne trezim, să răspundem la invitaţie, pentru că e cazul ca în preajma Marii Sărbători a Naşterii Domnului să ne hotărâm a porni pe alt drum, să purcedem a ne schimba veşmintele parfumate şi măştile impuse prin restricţie, pentru a participa cu sfială şi nădejde la comuniunea cu Domnul! În preajma Crăciunului, când El vine printre noi în chip de Prunc nevinovat ca să ne aducă iarăşi bucuria speranţei şi a dragostei de viaţă, să ne îndreptăm asemenea magilor şi păstorilor spre ieslea în care s-a petrecut Minunea, cea mai grandioasă minune a omenirii, cu smerenie să ne închinăm şi să-I închinăm darurile noastre sărăcăcioase, cu certitudinea că steaua care străluceşte deasupra ne va călăuzi şi pe noi, pentru a fi cât mai departe de nimicnicia satanică a tuturor Irozilor, pentru a ne îndrepta spre Împărăţia Cerească, spre veşnicia la care El ne cheamă în fiecare zi şi în fiecare clipă! Şi poate vom înţelege, în cele din urmă, că Dumnezeu Tatăl, Mântuitorul Iisus Hristos şi Maica Domnului sunt polii între care ne mişcăm, pentru a avea înaintea ochilor minţii noastre imaginea unei iesle modeste, în care Pruncul Cel încălzit de suflarea unor făpturi inocente, ne deschide perspectiva stratului magnific al realităţii, acela în care omenirea poate fi salvată de moarte pandemică şi de frica disperată, pentru a-i aşeza într-un colţ al sufletului nostru pe ciobanii turmelor de oi, sufletele simple, dar pline de înţelegerea evenimentului fundamental al omenirii, alături cu magii, prosternând la picioarele împăratului Veşnic puterea, bogăţia lor pieritoare, recunoscând-o ca atare şi dobândind conştiinţa limitelor puterii omeneşti în comparaţie cu Atotputernicia Lui Dumnezeu! Închinându-ne în faţa puterii infinite a Divinităţii creatoare, putem înţelege că prin buna Sa Voinţă şi prin dragostea fără margini pentru creaţia Sa, Dumnezeu ne deschide singura cale posibilă către izbăvirea din moartea implacabilă, iar un om cu adevărat spiritual nu găseşte nicăieri linişte decât în Dumnezeu, ultimul nostru ţel! Să conştientizăm şi mai mult că acest ultim ţel devine posibil prin Sărbătoarea Naşterii Domnului, momentul în care este îndepărtat de la noi blestemul neascultării şi ni se lasă drum liber către dragostea lui Dumnezeu pentru făpturile pe care El le-a creat prin dragostea infinită pe care ne-a dăruit-o cu milostenie, venind ca un Prunc inocent, într-o iesle modestă, pentru noi toţi, pentru cei slabi, pentru cei săraci, pentru cei puternici şi bogaţi, ca toţi să se înţeleagă că bogăţia şi puterea adevărată se află în miracolul făpturii înzestrate cu credinţă în suflet, pentru că Dumnezeu respectă libertatea omului de a răspunde sau nu chemării de a se uni cu El, iar cel care va refuza chemarea pierde bucuria de a fi veşnic împreună cu El!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
