Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu este o prezenţă continuă în viaţa oamenilor, ca un îndemn şi o chemare perpetuă la sfinţenie şi la credinţa purtării harului pe care viaţa noastră se întemeiază!

832

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinţilor Români); Ap. Romani 2, 10-16; al Sf. Români: 2 Corinteni 5, 17, 20; 6, 1, 3-7, 10; 13,11; Ev. Matei 4, 18-23; (Chemarea primilor Apostoli); a Sf. Români: Matei 5, 14-16; 10, 32-33, 17-18, 22, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei, fragmente din capitolele al IV-lea, al V-lea și al X-lea, referitoare la chemarea primilor Apostoli de către Domnul Iisus Hristos și la mărturisirea publică a numelui Său, fiind pomeniţi toţi sfinţii pe care neamul românesc i-a dăruit întru Slava Preasfintei Treimi, mulţi dintre aceştia necunoscuţi de către noi, dar cunoscuţi de Dumnezeu, deoarece bisericile dreptmăritoare au aşezat în decursul veacurilor o serie de nume prestigioase în ceata sfinţilor, îi cinstesc după cuviinţă pe unii dintre fiii lor, care au bineplăcut înaintea lui Dumnezeu prin vieţuirea în Hristos şi prin mărturia dată despre aceasta, rânduind, în acelaşi timp, o zi de prăznuire pentru toţi sfinţii ştiuţi şi neştiuţi, pe care Dumnezeu i-a înscris în cartea aleşilor Săi întru cinstire. Biserica Ortodoxă Română şi-a cinstit după vrednicie pe toţi fiii ei, sfinţii plămădiţi din evlavia neamului românesc din care au răsărit martiri, mărturisitori, apărători ai dreptei credinţe şi mari trăitori din rândurile credincioşilor, cuvioşilor, preoţilor şi ierarhilor care dintotdeauna au strălucit în cununa Bisericii strămoşeşti, iar în cer ei sunt împodobiţi cu slavă pentru credinţa lor neabătută, toate acestea demonstrând faptul că, de la creştinarea neamului românesc şi până astăzi, sfinţenia este cel mai de preţ rod al lucrării Sfântului Duh în Biserica Ortodoxă Română. Avem, aşadar, în oglinda ochilor minţii, acea zi care vine după Duminica Rusaliilor şi după Duminica Tuturor Sfinţilor, închinată sfinţeniei izvorâte şi crescute din mlădiţele neamului nostru românesc, pentru că aflăm cu mare uimire că Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă la apostolat, la misiunea de propovăduire, pe primii ucenici, aceştia numindu-se pe numele lor de Simon Petru şi Andrei, apoi Iacob şi Ioan, cărora Domnul Hristos le spune foarte simplu: ,,Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni!”, ei fiind de meserie pescari. Deci, nu le spune nimic altceva, pentru că la chemarea aceasta ei răspund afirmativ, adică merg după Hristos, fără a cumpăni prea mult la ceea ce-i convinge să-L urmeze pe drumul sfinţeniei neabătute pe care sunt invitaţi să fie nu pescari de peşti, ci pescari de oameni, pentru că Dumnezeu este o prezenţă continuă în viaţa oamenilor, ca un îndemn şi o chemare perpetuă la sfinţenie şi la credinţa purtării harului pe care viaţa noastră se întemeiază!

,,Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”!
Prin urmare, să înscriem în calendarul inimilor noastre faptul că în Duminica a 2-a după Rusalii, Biserica noastră Ortodoxă prăznuieşte «Duminica Sfinţilor Români», pentru că din neamul nostru românesc sunt mii de sfinţi care Îl preamăresc pe Dumnezeu în ceruri, iar pământul ţării noastre este ca un «Chivot» uriaş, sfinţit de prezenţa atâtor sfinte moaşte, astfel că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, pe 20 iunie 1992, ca Duminica a 2-a după Rusalii să fie numită a Sfinţilor Români! Dar trebuie menţionat, mai întâi, că, în anul 1950, Sfântul Sinod a început canonizarea sfinţilor de origine românească: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (cinstit pe 11 aprilie), Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava Brancovici – Mitropoliţii Transilvaniei (24 aprilie), Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş (15 septembrie), Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Sfântul Mucenic Oprea din Săliştea Sibiului (21 octombrie). Mai târziu, în anul 1992, Sfântul Sinod hotărăşte canonizarea şi introducerea în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române şi a altor sfinţi precum: a Sfântului Cuvios Antipa de la Calopodeşti (10 ianuarie), a Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea (29 februarie), a Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş (24 aprilie), a Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie), a Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuţi (1 iulie), a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (2 iulie), a Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ – Hozevitul (5 august), a Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla (7 august), a Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, împreună cu sfetnicul Ianache (16 august), a Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie), a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul (27 septembrie), a Sfinţilor Preoţi Mărturisitori: Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel (21 octombrie), a Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea (23 noiembrie) şi a Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie). În anul 1997, se face introducerea în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului (22 decembrie), în anul 2003 sunt canonizaţi Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie) şi Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi (22 septembrie), în anul 2005 sunt canonizaţi: Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona (9 septembrie) şi Sfântul Ierarh Dosoftei – Mitropolitul Moldovei (13 decembrie). De asemenea, în octombrie 2005 s-a hotărât canonizarea Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica (3 decembrie) şi a Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul – Mitropolitul Ţării Româneşti (22 iunie), în noiembrie 2006 s-a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin – Episcopul Romanului (14 aprilie), în februarie 2007, s-a hotărât canonizarea Mitropolitului Varlaam al Moldovei (30 august), a Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu (12 noiembrie). După aceea, în martie 2008, s-a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia (21 iulie), a Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec (16 august), a Sfântului Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu (30 august), a Sfinţilor Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi (7 septembrie), a Sfântului Cuvios Chiriac de la Tazlău (9 septembrie) şi a Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie), iar, în iulie 2008, s-a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Iachint, primul Mitropolit al Ţării Româneşti (28 octombrie), a Sfântului Voievod Neagoe Basarab (26 septembrie) şi a Sfântului Dionisie Exiguul (1 septembrie). Mai trebuie amintit faptul că, alături de aceşti sfinţi menţionaţi, în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române, sunt trecuţi şi sfinţi de alt neam, pe care nu i-am amintit aici, dar sunt foarte mulţi care au luptat împotriva ateo-comunismului, mărturisindu-L pe Hristos, «Calea, Adevărul şi Viaţa», iar, ca să-l cităm pe părintele Preacuvios Arsenie Papacioc, aceşti eroi mărturisitori ai credinţei, ţinând piept tăvălugului ateist şi globalist, «au umplut cerul cu sfinţi», pentru că toţi aceşti sfinţi mărturisitori nu sunt trecuţi încă în calendare, dar se bucură de vederea feţei Lui Dumnezeu şi se roagă pentru binele întregului neam românesc, pentru depăşirea stării de pandemie, a fricii şi a deznădejdii!

,,Voi sunteți lumina lumii. Nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă, nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă”!
Dintre miile de sfinţi români pomeniţi în Duminica a 2-a după Rusalii şi care au sfinţit pământul ţării, transformându-l într-o adevărată Grădină a lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, sunt cunoscuţi cu numele doar câţiva, iar acesta este motivul pentru care Biserica Ortodoxă Română îi pomeneşte cu evlavie pe toţi aceşti nevoitori şi mărturisitori ai Ortodoxiei din întreaga ţară, aşa cum sunt şi sfinţii noştri gorjeni: Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana şi Sf. Cuv. Irodion de la Lainici! De cele mai multe ori, se consideră că fiecare om are o vocație și important este ca să știe din vreme vocația aceasta, pentru ca să știe omul unde să se concentreze mai mult pentru ca să devină într-adevăr un om al vocației sale. Cuvântul acesta este un cuvânt latinesc, pe care îl avem de la strămoșii noștri, Deci, fiecare om se consideră că are o vocație și important este ca să știe din vreme vocația sa, pentru ca să știe unde să se concentreze mai mult pentru ca să devină într-adevăr un om al vocației sale. Așadar, este o chemare, dar chemarea aceasta vine de undeva, este cineva care te cheamă și pe acest cineva nu știu să-l numească, de obicei, nici profesorii, nici diriginții, nici directorii, nici universitarii şi nici academicienii! Vocația vine de undeva, din străfunduri, iar unii o explică prin faptul că unii ar avea vocație de muzician pentru că și părinții lor, sau unul dintre ei, a fost muzician, cum a fost cazul unor mari muzicieni, să zicem, Strauss, din tată în fiu, din generație în generație. Dar există, dacă mergi pe firul explicaţiei, undeva un loc unde tata sau mama nu au fost muzicieni și, totuși, copilul s-a dovedit că devine un mare muzician. Foarte multe cazuri în care părinții, niciunul dintre ei nu este literat, dar copilul devine un mare scriitor. În concluzie, pomenirea sfinților ne aduce întotdeauna în minte frumoasa și inspirata exclamație a psalmistului David: «Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!» (Psalm 67, 36), dar totodată şi îndemnul liturgic al aceluiași psalmist: «Lăudați pe Dumnezeu întru Sfinții Lui!» (Ps. 150, 1), pentru că în conștiința și în evlavia românilor sfinţii sunt cinstiți fără încetare! De aceea, canonizările din anii 1955 și 1992 au avut menirea de a confirma oficial cinstirea neîntreruptă ce li s-a făcut Sfinţilor Români!
Desigur, poporul nostru a avut și are eroii săi naționali, alături de poeți, scriitori, artiști etc., de mare valoare, dar trebuie să se știe limpede că are un mare număr de sfinți, cunoscuți și necunoscuți, pe care noi i-am numi eroi naționali, pentru viața și misiunea lor exemplară, iar, în felul acesta, putem înţelege faptul că Dumnezeu este o prezenţă continuă în viaţa oamenilor, ca un îndemn şi o chemare perpetuă la sfinţenie şi la credinţa purtării harului pe care viaţa noastră se întemeiază!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here