Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa – Dumnezeu este Doctorul Care ne arată că numai prin credinţa noastră El poate să ne vindece de orice boală trupească şi să ne apere de moartea pământească!

754

În Duminica a 24-a după Rusalii; Ap. Efeseni 2, 14-22; Ev. Luca 8, 41-56 (Învierea fiicei lui Iair), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română este rânduită a se citi din Sfânta Evanghelie după Luca, un fragment din capitolul al 8-lea, versetele 41-56, în care este relatată minunea învierii de către Domnul nostru Iisus Hristos a unicei fiice a lui Iair, mai-marele sinagogii, după vindecarea unei femei care de aproape 12 ani avea o scurgere de sânge incurabilă, mai ales dacă ne gândim la faptul că în măsura în care vorbim despre o moarte a trupului, care poate fi ca un somn de lungă durată, o odihnă până la Învierea cea de obşte, așa cum a fost somnul fiicei lui Iair, până în clipa în care Domnul a strigat-o: „Copilă, deșteaptă-te!”, putem spune că la fel este și moartea noastră pământească şi inevitabilă, un somn de așteptare a învierii de apoi! Oricum, dacă acceptăm că trupul trece prin moarte și înviere, sufletul poate să treacă prin moarte fără să mai treacă prin înviere, pentru că el este duh, este spirit înveşnicit! Chiar în Cartea Apocalipsei, ni se descriu aspecte relevante despre moartea cea dintâi și despre moartea cea de pe urmă, fiindcă moartea cea dintâi este despărțirea sufletului nostru de trup, aici, pe pământ, pe când moartea cea de pe urmă este cumplită şi fără termeni de comparaţie, pentru că este moartea sufletului, care, în esenţă, nu piere, ci, pur şi simplu, nu se mântuiește, fiind condamnat la osânda cea veșnică, la întunericul desăvârșit şi total, ca un simbol emblematic al singurătății depline! Deci, o moarte ultimă a sufletului în ființarea omului care nu s-a pocăit de păcatele lui și care nu este capabil de mântuire, ceea ce ne conduce la concluzia preliminară că Dumnezeu este Doctorul Care ne arată că numai prin credinţa noastră, El poate să ne vindece de orice boală trupească şi să ne apere de moartea pământească!

,,Nu plângeți; n-a murit, ci doarme”!
Din Pericopa Evanghelică a Duminicii a 24-a după Rusalii, cu o minte lucidă şi mai puţin apăsată de frica morţii pandemice, trebuie să înţelegem că Dumnezeu ne-a dat viața și suntem obligați s-o apărăm, pentru că viața înseamnă și o șansă a vindecării noastre de propriile noastre păcate, când toți greșim şi toți suntem păcătoși, toți cădem din cauza slăbiciunii ființei noastre, dar cu fiecare an și cu fiecare lună și, până la urmă, cu fiecare ceas și cu fiecare clipă simţitoare a vieții noastre, Dumnezeu ne mai oferă o șansă prin duhul sfânt, pentru ca noi să înţelegem că duhul fiicei lui Iair părăsise trupul şi mersese acolo unde merg duhurile celor morţi, însă, prin atingerea şi prin cuvintele Sale, Domnul Iisus Hristos a săvârşit două minuni! Mai întâi a restaurat trupul şi apoi a adus duhul înapoi din ţinutul duhurilor în trupul cel înviat! Vom reda în întregime fragmentul din textul Evanghelic, pentru frumuseţea şi pentru elocinţa lui, cu convingerea că Mântuitorul Iisus Hristos doreşte ca oamenii să-I cunoască puterea, dar nu ca să primească laude de la ei, fiindcă toată lauda omenească este ca un foc de paie sau ca o adiere de vânt înaintea Lui! Oamenii trebuie să cunoască Adevărul şi să-l folosească în lupta cu frica pandemică şi cu anxietatea, cu stresul şi cu depresiile de tot felul! Numai Dumnezeu este Adevărul, pentru că tot binele pe care îl primeşte omul, de la Dumnezeu Însuşi îl primeşte şi cu voia Lui Dumnezeu îl primeşte, ceea ce înseamnă că atingerea de haina Lui Hristos nu a tămăduit boala femeii fără ştirea Domnului Hristos, fără puterea Lui nemijlocită, fiind aceeaşi putere vie şi voitoare care lucrează şi prin icoane şi prin sfintele moaşte întru binele credincioşilor. Aşadar, ca să înţelegem că toată credinţa creştină nu are nimic de-a face cu vorba fără temei, pentru că nici un lucru din natură nu poate fi prin sine însuşi de vreun folos omului, aşa cum nici puterea Dumnezeului celui viu nu lucrează fără ştirea Lui, redăm textul următor: «În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, ÎI ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, și ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus și mulțimile îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge și cheltuise cu doctorii toată averea ei și de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Și a zis Iisus: ,,Cine s-a atins de Mine”? Dar toți tăgăduind, Petru și ceilalți care erau cu El au zis: Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te strâmtorează, și Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine?” Iar Iisus a zis: ,,S-a atins de Mine cineva, căci am simțit o putere care a ieșit din Mine”. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând și, căzând înaintea Lui, a spus de față cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El și cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: ,,Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace”! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: „A murit fiica ta. Nu mai supăra pe învățătorul!” Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: ,,Nu te teme; crede numai și se va izbăvi”. Și, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan și pe Iacov, pe tatăl copilei și pe mamă. Și toți plângeau și se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: ,,Nu plângeți; n-a murit, ci doarme”! Și râdeau de El, știind că a murit. Iar El, scoțând pe toți afară și apucând-o de mână, a strigat, zicând: ,,Copilă, scoală-te”! Și duhul ei s-a întors și a înviat îndată; și a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Și au rămas uimiți părinții ei şi le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat» (Ev. Luca 8, 41-56). Aşadar, după lectura textului fragmentului, am putea crede că ar fi cineva în lumea aceasta mare care, atingând un suflet mort, îl poate aduce la viaţă, îi dă lumină şi flacără, magnetism şi electricitate, cu puterea vieţii? Oare, este cineva în adâncul şi în largul mormânt al istoriei omenirii care, atingând un trup mort, să-l facă să se scoale şi să umble şi să vorbească? A venit Domnul nostru Iisus Hristos ca să le arate oamenilor conştiinţa şi realitatea, ca să le arate că toată firea, cu tot ceea ce este şi cu tot ceea ce se întâmplă într-ânsa, este doar icoană, din păcate convertită chiar prin minciună, vis, poveste, prin manipulare, pentru că Domnul a venit ca să dovedească adevărul celor spuse de soare pe pământ, de iarnă şi de primăvară, de magnetism şi de electricitate şi de toate lucrurile din natură, care sunt făcute de Dumnezeu ca o carte deschisă înaintea oamenilor, pe care ei, însă, nu au citit-o până la capăt. Cu siguranţă, tot ceea ce se întâmplă în afară este doar o imagine a ceea ce se petrece înlăuntru şi toată natura cea efemeră e ca un vis faţă de conştiinţa lăuntrică, şi ca un basm faţă de înţelegerea sufletească a vieţii omului! Prin toate formele sale, sufletul este conştiinţa trupului, iar conştiinţa sufletului e Dumnezeu Însuşi, Doctorul Care ne arată că numai prin credinţa noastră, El poate să ne vindece de orice boală trupească şi să ne apere de moartea pământească!

,,Îndrăznește, fiică, iată, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace”!
În Pericopa Evanghelică a Duminicii a 24-a după Rusalii desluşim faptul că atunci când Atotputernicul Dumnezeu se atinge de suflet, chiar sufletul primeşte viaţă şi vedere, pentru că la fel se întâmplă cu trupul trecător, când e atins de suflet. Numai de la suflet primeşte trupul nostru lumină, căldură, magnetism şi electricitate, vedere şi auzire şi mişcare, iar, când sufletul se desparte de trup, toate acestea se pierd, mai ales că sufletul primeşte de la Dumnezeu o lumină aparte, căldură, magnetism şi electricitate, vedere, auzire şi mişcare, şi toate acestea sunt pierdute când sufletul se desparte de Dumnezeu. Un trup mort de o anumită boală sau de o anumită molimă este întruchiparea unui suflet mort, a unui suflet îndepărtat de Dumnezeu! Devine tot mai necesar să înţelegem că Dumnezeu S-a făcut Om, ca să fie iertate păcatele noastre, dar noi, oamenii, nu Îl putem judeca pe Dumnezeu ca pe un om obişnuit. Nu trebuie să-L punem pe Mântuitor în egalitate cu noi, pentru că El S-a smerit, a primit și moarte cu adevărat, dar nu o moarte din boală, ci moartea pe care a primit-o de bunăvoie ca să fie răstignit, iar, dacă El S-a răstignit, a suferit numai firea omenească, dar firea dumnezeiască n-a suferit! Deci, să nu greşim în a-L judeca pe Dumnezeu şi a-L compara cu natura noastră omenească şi păcătoasă! În concluzie, să rămânem optimiști, pentru că Dumnezeu, înzestrându-ne cu libertate, dar și cu toate riscurile ei, ne oferă în același timp șansa de a ne mântui. Să vedem, prin credinţa noastră, că Dumnezeu este mult peste toate mijloacele pământeşti de vindecare şi peste toate leacurile! Dumnezeu nu stă departe de leacuri, aşa cum nici Iisus Hristos nu stă departe de haina Lui! Oricine ia leacuri vândute pe bani şi crede că se poate vindeca fără Dumnezeu, rareori se vindecă, pentru că Dumnezeu dă vindecare şi bolnavilor lipsiţi de credinţă! Desigur că în gloata aceea mulţi se îmbulzeau împrejurul lui Hristos şi se atingeau de El, dar numai femeia plină de credinţă, care L-a atins cu frică şi sfială, a primit ajutor. Poate că la fel se întâmplă şi astăzi, cu mulţi care se închină atingând icoanele, moaştele sfinţilor, Sfânta Cruce sau Evanghelia, ca şi cu mulţimile acelea iscoditoare, dar cu inima rece, nu Îl poţi atinge pe Hristos! Cu adevăraţii închinători, plini de credinţă se întâmplă precum s-a întâmplat cu femeia aceasta din Pericopa Evanghelică, iar cine are ochi de văzut, să vadă; cine are urechi de auzit, să audă! Prin urmare, să credem în sufletul nostru, în existența lui, în nemurirea lui, să credem în puterea lui Dumnezeu de a învia morții, să credem în propria noastră înviere, pe care o mărturisim în Simbolul Credinței și o așteptăm, să credem în puternicia, în trăinicia și în vitalitatea poporului nostru, care a fost şi este un popor plin de sănătate trupească și sufletească, mai ales sufletească, de aceea, neamul românesc este îndatorat să-și mențină sănătatea prin credinţă, prin toate mijloacele cinstite și plăcute Lui Dumnezeu, Doctorul Care ne arată că numai prin credinţa noastră, El poate să ne vindece de orice boală trupească şi să ne apere de moartea pământească!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here