Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu citeşte gândurile și sfinţeşte inimile oamenilor, când vine să caute şi să mântuiască pe cei pierduţi, pentru a le sădi în suflet iubirea față de Tatăl Ceresc!

858

În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu); Ap. 1 Timotei: 4, 9-15; Ev. Luca 19, 1-10; glas 7, voscr 10, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română este redată scena minunată pe care Sfântul Evanghelist Luca o prezintă spre duhovnicească zidire şi care se petrece în oraşul Ierihon, unde trăia un om cu numele Zaheu şi unde Mântuitorul Iisus Hristos era în trecere, fiind înconjurat, ca de obicei, de o mulţime mare de popor, dornică să vadă cu ochii proprii lucrurile peste fire pe care le săvârşea Domnul, masa de oameni fiind însetată să-I asculte învăţăturile pilduitoare. Acest Zaheu, mai marele vameşilor, fiind mic de statură, pe cât era de bogat, pe atât era de păcătos, era căpetenia acelora care încasau dările pe care evreii trebuiau să le plătească stăpânirii romane, care nu cu mult îna¬inte, îşi întinsese puterea şi asupra pământului sfânt al făgăduin¬ţei. Cu toate că vameşul Zaheu practica o meserie dintre cele mai urâte de popor, fiind direct în slujba puterii înrobitoare şi dijmuind mai ales şi cu mai multă asprime pe cei de jos, pe cei mici şi fară ajutor, adică, pe săraci, pe orfani şi pe văduve, iar, acest lucru făcându-l, nu atât în folosul vistieriei statului, cât mai ales în preaplinul pungii sale! Cu toate că Zaheu explică bogăţia mare a lui, ca şi păcătoşenia sa, ca fruntaş între bogaţii oraşului, căci, îndeobşte, se ştia că respectul, consideraţia de care te bucurai, poziţia socială pe care o aveai, erau în directă legătură şi proporţie nu cu cinstea şi omenia vieţii tale, nu cu caracterul pe care-l aveai, nu cu virtutea pe care o practicai şi nici chiar cu ştiinţa şi priceperea de care dădeai dovadă, ci cu averea sau cu starea materială cu care te mândreai, aşa cum se întâmplă şi astăzi în ţară şi în lumea în care trăim! La vremea respectivă, desigur, vameşul Zaheu va fi auzit despre Mântuitorul, al cărui nume era rostit cu atâta admiraţie şi chiar cu un fel de preţuire de către mulţimea care Îi cânta osanale pentru toţi cei mântuiţi din tot felul de neputinţe, pentru că numai Dumnezeu citeşte gândurile și sfinţeşte inimile oamenilor, când vine să caute şi să mântuiască pe cei pierduţi, pentru a le sădi în suflet iubirea față de Tatăl Ceresc!

„Zahee, grăbeşte de te pogoară, căci astăzi, în casa ta trebuie să rămân”!
Desigur, va fi auzit vameşul Zaheu despre Acest Mesia, Care, deşi Se comporta ca un om adevărat, trăia ca un înger, vorbea ca un heruvim şi făcea semne şi minuni mai mari şi mai multe decât orice profet al legii celei vechi. E posibil ca în inima acestui vameş bogat şi înrobit de avere să mijească o dâră de lumină, când în sufletul său înrăit de păcate începe să se înfiripe, să încolţească o dorinţă de evadare din rău înspre bine, din păcat spre virtute, deoarece, mai marele vameşilor şi păcătosul păcătoşilor, în acel moment dorea să-L vadă pe Mântuitorul Iisus Hristos. Această dorinţă a sa pare să nu fie realizabilă, căci el era mic de statură şi atâta lume era strânsă în jurul Mântuitorului, încât i se părea imposibil să-L poată vedea pe Hristos Domnul sau să poată străbate până la El prin mulţimea de oameni! Poate şi conştientiza faptul că încercând să se apropie de Mântuitorul, ar fi riscat, poate, să fie bruscat de cei ce-l cunoşteau cât de păcătos era faţă de popor şi faţă de rânduielile legii lui Moise. În această situaţie, ca să-şi poată astâmpăra curiozitatea şi ca să fie văzut de către Mântuitorul, se suie într-un sicomor, căci pe acolo avea să treacă Domnul! Călcând în picioare orgoliul personal de om bogat şi cu stare, nesocotind judecata oamenilor, care pe bună dreptate ar fi putut râde de el, văzându-l cocoţat în pom, Zaheu îşi potoleşte dorul năvalnic al sufletului de a-L cunoaşte pe marele Doctor al sufletelor oamenilor, iar, spre mirarea tuturor, văzându-l în pom, privindu-L cu atâta dor şi cu atâta iubire, Mântuitorul îi spune: „Zahee, grăbeşte de te pogoară, căci astăzi, în casa ta trebuie să rămân”, ceea ce înseamnă că Mântuitorul nu putea trece nepăsător prin faţa unui om care dorea cu atâta ardoare să-L cunoască şi în sufletul căruia încolţise speranţa izbăvirii din întunericul păcatelor! Zaheu era bolnav sufleteşte şi dorea să fie vindecat, iar Iisus venise să vindece pe cei ce sufereau de o asemenea boală atât de acutizată la oamenii din toate vremile! Deci, coboară vameşul Zaheu, pentru că Mântuitorul dorea nu nu¬mai tămăduirea sufletului celui păcătos, dar, şi tămăduirea casei vameşului! Prin urmare, atât de rodnică a fost întâlnirea dintre Mântuitorul Iisus Hristos şi vameşul Zaheu, încât, dintr-un om păcătos, devine un om drept şi smerit! Atât de totală şi de perfectă a fost întoarcerea lui de la păcat la adevăr, de la nedreptate la adevărata trăire, încât, chiar de la început, se debarasează de mocirla care îl copleşea în trăirea pământească atât de păcătoasă, avuţia sa prea mare fiind izvorul celor mai multe păcate ale sale, acestea nelăsându-l să se înalţe spre culmile binelui şi ale virtuţii desăvârşite! Aşa cum decurge din învățătura noastră ortodoxă, acest vameş Zaheu s-a îndreptat în fața lui Dumnezeu prin mărturisirea personală a fărădelegilor pe care le făcuse și prin hotărârea de a se îndrepta și de a trece peste nedreptățile pe care le făcuse altora! Deci, Zaheu devenind modelul biblic al convertirii, pe care Iisus ni-l oferă de urmat, aşa cum din omul păcătos, din Zaheu vameșul cel urât de oameni, izbucnește biruitor un om cu sufletul purificat! În comportamentul său vedem concentrate conștiința păcătoșeniei, conștiința nevredniciei sale și o dată cu aceasta, sfiala de a sta în apropierea Mântuitorului, după care urmează dorința fierbinte de a-L cunoaște pe Iisus Hristos şi a se căi pentru faptele sale cele rele, pentru care nu a adus nici o motivare. De asemenea, constatăm nemărginita mulțumire și profunda fericire de a se afla în preajma lui Iisus Hristos în casa sa și desăvârșirea schimbării, prin aceasta demonstrând că și-a impus și a împlinit cu deplină bucurie canonul de a da jumătate din avuția sa celor săraci! Poate că fiecare dintre noi am fost sau suntem în situația lui Zaheu, înainte de venirea lui Iisus în Ierihon şi fiecare dintre noi este, în felul său, un Zaheu, dacă nu exact ca el şi poate nu în aceeași măsură, poate nu cu aceleași păcate și greșeli, dar, fiecare din noi are pe cineva care l-a nedreptățit prin cuvânt, prin ocară, prin vorbire de rău, prin aceea că nu i-a recunoscut meritele sau l-a invidiat pe ascuns, i-a luat drepturile cuvenite sau nu i-a dat ceea ce i se cuvenea, a luat locul cuiva sau și-a însușit munca altuia, dar, numai Dumnezeu citeşte gândurile și sfinţeşte inimile oamenilor, când vine să caute şi să mântuiască pe cei pierduţi, pentru a le sădi în suflet iubirea față de Tatăl Ceresc!

,,Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”!
De aceea, se cuvine ca fiecare dintre noi, conștient de neajunsurile sale și de păcătoșenia sa, chiar să dorească, să tindă a fi un Zaheu îndreptat, îmbogățindu-și sufletul cu virtuțile pe care le-a avut vameşul din Pericopa Evanghelică! Dar, pentru acest lucru, trebuie să aibă râvna lui Zaheu de a-L vedea pe Iisus, iar, în acelaşi timp, să cunoască îndeaproape învățăturile Sale și faptele Sale și să-și potrivească viața acestor legi morale, să se îndrepte spre Dumnezeu! În aces fel, dovedim că fiecare devine o fiinţă care așteaptă să fie mântuită, ca să vedem şi mai bine răul pe care l-am făcut și pe care îl ținem în întunericul păcatului de fiecare zi! Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă ceea ce înseamnă Lecţia Iubirii, pentru că doar iubirea vede ceea ce nu îi este accesibil ochiului indiferent sau privitor cu ură! Iubind cu dezinteres pe Mesia, Zaheu a putut să recunoască imediat în Învăţătorul aflat în trecere prin Galileea, pe Domnul Iisus Hristos, iar Domnul, plin de iubire dumnezeiască şi omenească, a văzut în acest Zaheu, care îl privea din ramurile sicomorului, acele adâncimi sufleteşti pe care nici Zaheu nu şi le bănuise până atunci! Domnul a văzut că iubirea arzătoare pentru Dumnezeu, neîntunecată şi nelegată de vreun interes personal, a acestei inimi de om păcătos, poate să-l renască şi să-l înnoiască, iar, atunci, deodată, răsună glasul dumnezeiesc: ,,Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”, iar, în acest fel, renaşterea morală, mântuirea, înnoirea au venit la Zaheu şi la toată casa lui, ceea ce înseamnă că Fiul Omului a venit cu adevărat să-i caute şi să-i mântuiască pe cei pierduţi! De fapt, aceleași cuvinte, Iisus Hristos ni le adresează și nouă, atunci când vrea să poposească în casa noastră! În fiecare zi avem ocazia de a sta împreună cu Iisus în această iarnă a păcatelor noastre, pentru că El vrea să fie alături de noi, pentru a ne pregăti, a ne încălzi, a ne îmbrăca, a ne hrăni și a ne îndruma către Împărăția cerurilor. Așadar, nu trebuie să pierdem timpul, nu trebuie să lăsăm să treacă un asemenea prilej de favorabilă și probabil unică întâlnire cu Dumnezeu! Să coborâm, așadar, din sicomorul în care ne-am urcat cu sfială şi chiar cu nepăsare, abandonând orice formă de vanitate, căci, doar fiind jos ne putem întâlni cu Iisus Cel de Sus! Trebuie să Îl primim pe Iisus Hristos cu bucurie, ca Zaheu, căci Iisus nu este un oaspete pe care trebuie să-L primim cu ceremonii fastuoase! El nu este un musafir care trebuie ținut doar în cămara nepăsării noastre, ci, pe El putem și trebuie să-L invităm peste tot, chiar și în cele mai ascunse unghere ale sufletului nostru, acolo unde am lăsat să se adune praful și cele mai urâte mirosuri ale păcatelor pe care vrem să le ascundem cu grijă în tumultul vieţii cotidiene! Constatăm cu uimire că vameşul Zaheu, eliberat de harul Domnului nostru Iubitor de oameni devine un alt om, se schimbă fundamental comportamentul său! Aşadar, să venim și noi cu inima curată şi cu sufletul smerit în întâmpinarea lui Iisus, să-L vedem, nu numai în Ierusalim și nu numai o singură dată, ca Zaheu, ci să-L întâlnim ori de câte ori suntem la Sfânta Biserică, pentru a-L asculta vorbind la Sfânta Evanghelie. Pentru că Iisus Hristos este întotdeauna prezent în Biserica Lui Sfântă și El ne cheamă necontenit să-L urmăm prin slujitorii Săi! Iubindu-L pe Dumnezeu, trebuie să căutăm să ne întâlnim cu El în bisericile noastre, la sfintele slujbe și în special la Sfânta Liturghie, ca să ne umplem sufletul de cuvântul veșnic și nesecat din Învăţătura lăsată de El pentru mântuirea noastră! În ultimă instanţă, căința de păcate și dorința de mântuire a creștinului trebuie să fie însușirea de căpetenie a sufletului credinciosului în toate zilele vieții sale, iar, Biserica este pentru sufletul credincios Casa Domnului, sub al cărei acoperământ, omul de ieri, de astăzi şi de mâine găsește căldură, liniște, ajutor și încredere, pentru că numai Bunul şi Atotputernicul Dumnezeu citeşte gândurile și sfinţeşte inimile oamenilor, când vine să caute şi să mântuiască pe cei pierduţi, pentru a le sădi în suflet iubirea față de Tatăl Ceresc!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here