Căi de urmat în fosta şi actuala Românie Pitorească

167

teodoraÎntre faptele atâtor patrioţi şi patri(h)oţi, ieri am putut cumpăra şi începe a reciti minunata carte „România pitorească” a deloc minorului, cum era considerat în epocă, Alexandru Vlahuţă. Retipărită în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, editată de Jurnalul Naţional, sub direcţia gazetarului şi scriitorului patriot adevărat, olteanului din stirpea lui Adrian Păunescu, distinsul Director Marius Tucă.

Semnalez cu emoţie rară şi bucurie în suflet reeditarea marelui Alexandru Vlahuţă cu ale sale titluri: img160ROMÂNIA PITOREASCĂ. SCHIŢE ŞI POVESTIRI. Asupra ediţiei voi reveni, florilegiul de călătorii spirituale prin România văzând lumina tiparului pe la 1904, când a şi fost răsplătită cu premiul Academiei Române.

Pensiuni şi pensionari, nu doar pentru pensionari

În anii aceştia grei, turismul rural n-a murit dar nici bine n-o duce. Mai inspiraţii şi foarte bunii gospodari care s-au gândit să schimbe puţin faţa locurilor pline de pitoresc din Gorj au ridicat multe pensiuni pe întinsul judeţului. La vremea când economia mai mergea, iar obţinerea fondurilor Saphard putea susţine ideile celor care îndrăzneau.

Aşa este şi cazul lui Costel Surdoiu, economistul retras la o pensie, cam înainte de vreme, şi care moştenise de la o bunică a soţiei sale, fost doctor de plasă, o pensiune ridicată la Băile Săcelu, prin anul 1926. Ei bine, şi cu fonduri Shapard, domnul Constantin Surdoiu a construit încă o pensiune, tot la Săcelu, prin luna mai 2007. Se numeşte Pensiunea Teodora şi rezistă, inclusiv pe aceste cumplite vremuri de criză.

Tot un Constantin, dar Mihuţescu, inginer şi destoinic primar al comunei Baia de Fier, a ridicat, în curtea casei bătrâneşti, o pensiune minunată, parcă denumită Maria, dacă nu mă-nşel. Şi nu sunt singurii ce s-au înscris ca pionieri, la acea vreme, ai turismului rural şi ecologic. N-aş băga mâna-n foc că s-au şi afiliat la ANTREC, deşi izbutitele lor pensiuni oferă turismului oaze de linişte patriarhală şi servicii de calitate, cu bucate şi obiceiuri tradiţionale.

Fără prea mult tam-tam, la Peştişani, s-a impus pensiunea „CASA BRÂNCUŞI”, a inimosului şi tânărului om de afaceri Jean Brâncuş, între altele un bătăios consilier local. Ceva mai la munte, ba chiar la poalele muntelui, în Gureni, şi-a găsit locul potrivit pensiunea „Popasul Vânătorilor”, a gospodarului Vasile Plai.

Era să uit oaza de linişte din Arcani, în zăvoiul Jaleşului, inspirat botezată „Popasul Jaleşul”, unde se poate găsi păstrăv, ca şi la Gureni, dar şi terenuri de tenis de câmp.

Ferme mici cu rezultate mari

Nu-i cazul să mai insist pe starea jalnică a agriculturii româneşti, a cauzelor care-au adus-o aici şi câte alte necazuri. Dar apa trece, pietrele rămân, aşa cum mă linişteşte unchiul meu şi filozoful ţăran Traian Roşca. Chestia cu agricultura de subzistenţă atâta s-a ros prin prea multa folosire, încât nu mai merită s-o rumegăm şi noi. Nu-i vorbă, a lua exemplu comunitatea satelor din jurul Peştişanilor ca pildă pentru agricultură poate părea o chestiune de patriotism local. Nici vorbă. Sâmbăta şi duminica, mai ales, dar şi în celelalte zile, cei care vin de la Dăbuleni cu pepeni verzi, pepeni galbeni, dar şi cu roşii au o puternică concurenţă. Mai ales la roşii. Nu de puţine ori, cei care fac preţul sunt localnicii. Cum?

Simplu. Măcar doi dintre bunii gospodari ai localităţii, Dumitru Sprâncenatu şi Aurel Cernitoiu au solariile lor. Zilnic ies la „Centru” cu roşii şi castraveţi proaspeţi. Şi dacă cei din Dolj vindeau roşiile cu 3 lei, cei doi vindeau sub preţ tot timpul şi scăpau rapid de producţia lor. Mai gustoase, roşiile lor se terminau primele.

Producţiile lor nu-s doar cele scoase la vânzare în comună, ci oferă cantităţi mari şi angrosiştilor. Aud că solarii la nivel european ar mai avea şi hobiţanul Florin Chilea. Ce poţi să spui, la asemenea mici ferme care au toate şansele să crească? Doar cinste lor. Cinste fermierilor. Şi unde mai punem că prost gospodăritul stat român nu-i ajută cu mai nimic. La Peştişani, sat de pe Valea Bistriţei, seceta şi pământul nisipos şi pietros nu este prielnic culturilor agricole. Producţiile lor de legume nu-s subvenţionate. Aşa cum povestea economistul Liviu Voinea că a întâlnit o fermă de vaci în Japonia, la Hiroshima. Unde capul familiei, un japonez de 93 de ani, nu se considera bogat. Deşi rula anual cam aproape un milion de dolari. Numai că Japonia îi ajuta pe micii fermieri şi cu subvenţionarea cumpărării unor vaci de rasă din Noua Zeelendă, dar şi cu subvenţionarea dobânzilor la bănci. Ceea ce România regimului actual, de tristă amintire, nu face.

Ferma de porci nu-i o ruşine

Caz singular, veţi zice. Şi chiar aşa şi este. Dacă cei amintiţi mai sus, cu solarii, au desfacere asigurată pe timp de vară, ei bine, sunt câţiva mai originali.

Aşa, de pildă, Nicolae Nicolcioiu s-a gândit să-şi facă o fermă de porci. L-a găsit pe pasionatul tehnician veterinar Florin Fuiorea, împreună cu care s-a asociat. Au, la un loc, vreo 80-100 de porci. Numai la o fătare, zilele trecute, o scroafă le-a dat naştere la 17 purceluşi. Muncesc mult, şi au bătăi de cap destule. Dar şi satisfacţii şi câştiguri mari. Colonelul în rezervă Ion Giura are o aplecare spre horticultură. Cu vie, cu pomi fructiferi. Şi producţii sigure. La fel ca şi învăţătorul din Vulcan, cu livadă de pomi fructiferi la Peştişani, Gigi Udangiu.

Alungarea sărăciei

Mai ales în Gorjul de Nord, este sărăcia la ea acasă. Vacile sunt puţine şi populaţia îmbătrânită. Se răspândeşte creşterea caprelor şi e foarte bine. Dar agricultura mare ori cultura vegetală nu-s posibile cu uşurinţă. Pământul este pietros, nisipos şi de calitate slabă. Horticultura, creşterea albinelor şi zootehnia ar avea şanse, după cum se vede. Lipsa capitalului şi a forţei de muncă nu-s invenţii. Totuşi, dacă statul ar sprijini puţin micii fermieri sărăcia ar putea fi alungată. Pieţele Târgu Jiului n-ar mai fi invadate de legume şi fructe străine. Cum am văzut, solariile, fermele de porci sunt perfect posibile. Iar oamenii gospodari ar produce pentru necesităţile propriei familii, dar şi pentru nevoile altora.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here