Reprezentanţi ai organizaţiei municipale a PSD Targu-Jiu şi a PNL Târgu-Jiu au oferit joi la 38 de familii nevoiaşe din municipiu pachete substanţiale constând, în general, în alimente necesare pentru sărbătorile pascale.
Social-democraţii şi liberalii s-au deplasat acasă la cei nevoiaşi, familiile selectate nefiind nici măcar beneficiare de ajutor social din partea municipalităţii, pentru a le face o bucurie. Din pachetele cu bunătăţi nu au lipsit cozonacii, carnea, dulciurile şi alimentele care se consumă de Paşti. ,,Ne-am deplasat cu colegii de la PNL acasă la cei nevoiaşi, în Târgu-Jiu, pentru a le oferi pachetele. Am fost la familii cu mulţi copii şi la vârstnici, persoane fără posibilităţi materiale acum înainte de Paşti. Erau persoane la limita sărăciei cărora am încercat să le facem măcar această bucurie”, a declarat Adrian Tudor, prim-vicepreşedintele PSD Târgu-Jiu.
Anamaria Stoica