Cabinete de terapie și ateliere de practică pentru copiii cu nevoi speciale

1111

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Jiu va fi extins și modernizat. Proiectul depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 a fost aprobat și semnat. Acesta vizează asigurarea spațiilor și dotărilor necesare pentru copiii sau elevii cu cerințe educaționale speciale.
„Centrul școlar va fi extins și va fi dotat cu aparatură medicală pentru activități kinetoterapeutice, săli special amenajate pentru educație plastică, art-terapie (terapia artistică) și ludoterapie (terapia prin joc). De asemenea, vor fi amenajate două ateliere pentru activități de pre-profesionalizare și instruire practică în învățământul special și special integrat”, a anunțat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
De asemenea, va fi adus mobilier pentru dotarea sălilor de cursuri, documentare și informare, pentru atelierele de practică, cabinetele de terapie și pentru sala de sport și festivități. Valoarea totală a proiectului este de 8.106.518 lei (inclusiv T.V.A), din care contribuția Consiliului Județean Gorj este de peste 4,2 milioane lei.
Perioada de implementare a proiectului este de 36 luni de la semnarea contractului de finanțare, respectiv 5 septembrie 2019 – 31 august 2022, anunță Consiliul Județean Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here