„Ca să fii fericit, ajută-l pe altul să fie fericit!”

1141

Formarea și dezvoltarea laturii morale a personalității școlarului mic constituie o premisă foarte importantă a educației civice în școala primară. Copiii trebuie îndrumați să observe că anumite comportamente, individuale sau de grup, pe care ei le manifestă, pot avea urmări pozitive asupra altor persoane sau asupra comunității în care trăiesc.Ei simt ușor trăirile emoționale ale persoanelor aflate în dificultate, își doresc să ajute și sunt încurajați și de modelele pozitive pe care le observă în jurul lor sau în mass-media.
Învățătorul poate organiza sau poate participa cu elevii săi la acțiuni de voluntariat în folosul comunității și al persoanelor neajutorate, în folosul mediului înconjurător sau la acțiuni de strângere și donare de obiecte diverse (haine, jucării, cărți) ce pot ajuta copiii aflați în situații nefericite.
Astfel, concepte civice precum voluntariat, ajutorare, cooperare, sprijin, toleranță, încep să devină din ce în ce mai familiare elevului și contribuie fundamental la formarea unor comportamente prosociale de la vârste mici.
Ne bucurăm, din nou de inițiativa lăudabilă a cotidianului „Gorjeanul” – „Donezi o jucărie, dăruiești un zâmbet” – și o folosim ca o ocazie minunată de a fi fericiți, ajutând.
Cu respect, profesor în învățământul primar Bîca Ilina Liliana, Școala Primară Crasna Deal

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here