Ca la noi, la nimeni / Triunghiul Bermudelor, triunghiul (in)Justiţiei!

458

Motto: “Justiţia este stăpâna şi regina tuturor virtuţilor.” Cicero
Desemnarea apoliticului Tudorel Toader drept ministru al Justiţiei de către primul ministru Sorin Grindeanu a surprins şi nu prea. Universitarul Tudorel Toader venea din postura de Rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, fusese vreo zece ani şi jumătate la Curtea constituţională a României, susţinut de vechii şi adevăraţii liberali, fiind membru al Comisiei de la Veneţia.
Tudorel Toader este şi rămâne un specialist eminent în drept constituţional, fiind probabil una din puţinele soluţii avute la îndemână de primul ministru Sorin Grindeanu spre a potoli setea de proteste a românilor dirijaţi din umbră de forţe oculte şi ONG-uri după explozivul ex-ministru al Justiţiei, Florin Iordache. Cel care a rămas celebru pentru gafele de comunicare şi sintagma originală şi repetată obsesiv: „Altă întrebare…”
Acceptat, ca membru al Guvernului Grindeanu, Tudorel Toader nu are viaţă tocmai uşoară. Socoteala liderilor PSD nu se mai potriveşte cu atitudinea molcomului moldovean, care, în ciuda exactităţii domniei sale proverbiale, nu izbuteşte să ţină pasul cu „foaia de parcurs” gândită de coaliţia de guvernare – PSD şi ALDE – stabilită pentru schimbarea ori resetarea sistemului judiciar din România.
Cu tot calmul de care încă dă dovadă, profesorul universitar Tudorel Toader se împiedică de tot felul de chichiţe birocratice. Astfel, are (ne)şansa să-şi piardă postul de ministru al Justiţiei, revenind la funcţia de Rector ieşean, dar şi să devină celebru pentru ieşirile sale publice în care anunţă repetat tot felul de amânări ale termenelor de depunere în Parlament a pachetelor de legi spre a „rupe pisica în două!” Ce-i drept, până şi magistraţii aruncă fumigene cu intenţia vădită de a întârzia luarea unor măsuri concrete. Şi, atenţie, încă nu s-a vorbit de mult aşteptatul proiect al legii răspunderii magistraţilor. Asta în vreme ce amenzile de la CEDO curg şi par de neoprit.
Practic, Tudorel Toader s-a pierdut între Consiliul Superior al Magistraturii – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Curtea Constituţională a României. Cele trei instituţii transformându-se realmente într-un adevărat „Triunghi al Bermudelor” din Justiţie. Acolo unde au dispărut proiectele şi măsurile legislative propuse de Tudorel Toader.
În ziua în care ministrul (in)Justiţiei, Tudorel Toader, voia să anunţe că va da drumul la pachetul legislativ mult aşteptat de PSD şi de cetăţenii României. Pentru a lua drumul normal al dezbaterilor parlamentare, Tudorel Toader s-a văzut nevoit să… anunţe o nouă amânare. Cu o motivaţie niţel tragi-comică. El ţinuse seama de propunerile membrilor CSM, dar magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au trimis un alt set de propuneri. Care, ca la noi, la nimeni, se bat cap în cap cu cele ale CSM! Şi acestea trebuie luate la disecat. Dacă Liviu Dragnea va mai avea răbdare cu simpaticul TT.
În vremea aceasta, deciziile Curţii Constituţionale a României „seceră” tot mai multe dosare în instanţele de judecată.
Pierdut în „Triunghiul Bermudelor”, un Triunghi al (in)Justiţiei, Tudorel Toader ar fi cazul să se mişte niţel mai repede şi poate mai cu talent. Căci în aceste condiţii deloc roz a fost blocat şi Parlamentul, dar şi Guvernul. Care nu mai pot mişca nici măcar un deget pe aceste grave subiecte.
După ce Ministerul Justiţiei şi-a asumat oficial demersul de a înainta un pachet legislativ pe mai multe teme extrem de aşteptate şi care fac obiectul inclusiv al recentei somaţii primită de România din partea CEDO, n-ar mai fi vreme de pierdut. Nici măcar prin „Triunghiul Bermudelor” ori Triunghiul Justiţiei!
Ion Predoșanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.