Ca la noi, la nimeni – Sărăcia lui Orban și onoarea pierdută a Guvernului său!

1129

Pregătind vreo 25 de măsuri de austeritate, prim-ministrul Orban Ludovic ne vorbește câte-n lună și în stele despre greaua moștenire și de găurile în buget găsite de nesăbuitul ministru al Finanțelor Publice, Florin Vasile Cîțu. Este destul de limpede că anunțatele audituri la cele 16 ministere nu aveau cum să se facă într-un timp atât de scurt. Multe dintre ministere nici măcar n-au izbutit să fie comasate. Cât despre un audit, specialiștii ne zic că ar trebui să fie precedate de câte o licitație și ar dura nu mai puțin de șase luni.
Timp în care GuWernerul meu va fi demis/căzut pentru a se organiza preconizatele alegeri anticipate! Bașca faptul că Preș. Klaus Werner Iohannis vrea asumarea răspunderii guvernului pe Legea Bugetului de stat 2020, în vreme ce formalul premier pretinde că Legea Bugetului va merge în Parlamentul României, va fi dezbătută, votată și, apoi, speră el că va fi promulgată.
Nici viceprim-ministrul Raluca Turcan nu se lasă mai prejos și ne anunță că, de pildă, se pregătesc concedieri și înghețări de salarii. La mai toate ministerele se va reduce numărul funcționarilor publici cu până la 40%, iar la Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice chiar cu 40%! Cine să-i mai înțeleagă?
În urmă cu câteva zile, prim-ministrul Orban Ludovic a declarat că nu s-a îmbogățit din banii obținuți din funcții publice. Politicianul a precizat că nu trebuie să se înțeleagă că este cel mai sărac premier, ci cel mai cinstit și corect. Măi să fie!
Într-o lipsă totală de logică, s-ar pricepe că Orban și soția nu au mâncat, n-au băut și au mai și pus bani de-o parte, ca să-și achite datoriile. Chiar în a treizecea zi prevăzută de lege, deci ultima, prim-ministrul Orban Ludovic și-a publicat declarația de avere și declarația de interese pe site-ul Guvernului României. Din primul document rezultă că în ultimul an fiscal doar președintele PNL a adus bani în casă, soția nefigurând în acest document cu venituri realizate. În acest timp, banii din care soții Orban au trăit, conform documentului publicat au fost la limita subzistenței, având în vedere poziția și calitățile politice importante ale liderului PNL. Numai 37.356 de lei în unsprezece luni!
Unde mai punem că, tot în acest an, Orban Ludovic a reușit ca, din acești bani, să restituie o datorie de 47.000 de lei către senatorul liberal Mircea Cazan. Creditul dispărut doar din declarația lui Orban, nu și din cea a lui Cazan, depusă pe site-ul Senatului, la data de 11 iunie, după cum a remarcat redactorul Ion Alexandru, de la Jurnalul Național.
Și acum să vorbim puțin despre Vicepreședintele Academiei Române, Victor Voicu, în prezent consilier al prim-ministrului Orban Ludovic, dar care a fost și consilierul domnului Crin Antonescu, pe vremea când era președinte-surogat al PNL, deci are afinități vechi cu un partid a cărui deviză este „Fără penali!”
Numai că, într-un articol apărut în luna mai 2019 în ziarul „România liberă”: ,,Victor Voicu, incompatibilul vicepreședinte al Academiei Române” se scria că vicepreședintele nou ales al Academiei Române s-ar fi aflat în incompatibilitate la alegerile pentru care a candidat pentru conducerea înaltului for, deși avea o sentință definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care îi interzicea orice funcție publică timp de trei ani.
Acad. Eugen Mihăiescu l-a contestat la Colegiul de Onoare al Academiei Române. Nu mai intrăm în amănunte, dar „acuzațiile ANI au declanșat niște proceduri de începerea urmăririi penale pentru conflict de interese”. Iar pe 12 august 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a găsit vinovat.
Mai amintim că acad. Victor Voicu, consilierul prim-ministrului Orban Ludovic a vândut o firmă a soției sale Marilena Jiquidi, cu 30 de milioane de euro. Iată cum într-un Guvern Orban o duc bine, împreună, săracul Ludovic și consilierul său bogat, Generalul în rezervă Victor Voicu. Despre care acad. Răzvan Teodorescu mai zice că „este securist!”
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here