Ca la noi, la nimeni – Presiuni asupra Israelului să intre sau nu în Fâșia Gaza!

526
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „PE condamnă atacul Hamas asupra Israelului și solicită o pauză umanitară.”

Au trecut mai bine de două săptămâni de la atacul criminal și surprinzător al organizației teroriste Hamas asupra Israelului și situația nu dă semne de a se liniști. Ba, dimpotrivă! În Fâșia Gaza se ascund 35.000 de militanți teroriști ai organizației Hamas pregătiți să lupte. Teroriștii Hamas au luat vreo 250 de ostatici dintre israelieni, dar și cetățeni străini, cu dublă cetățenie, a căror soartă este destul de gravă, ei nefiind folosiți decât ca scuturi umane ori monedă de schimb în cadrul unor negocieri!
Teroriștii luați prizonieri declară că pentru fiecare ostatic li s-a promis câte un apartament de fiecare din partea Hamas!
DE CE NU PĂTRUNDE ISRAELUL ÎN FÂȘIA GAZA? Sunt zile crâncene și zilele acestea. Armata de Apărare a Israelului – cu 150.000 de militari în cadrul armatei regulate și peste 350.000 de rezerviști, unii mobilizați, iar alții sosiți din străinătate, ca voluntari, să-și apere Țara Sfântă – este la granița de Nord a Fâșiei Gaza și așteaptă ordinul politic spre a intra în Fâșia Gaza și, deci, pentru a-și îndeplini obiectivul numărul unu, care este eradicarea până la ultimul luptător a organizației teroriste Hamas! De ce nu o face? În primul rând pentru că este obligată să protejeze ostaticii, folosiți de Hamas drept scuturi umane. Negocierile pentru eliberarea ostaticilor avansează anevoios și din pricina pretențiilor absurde ale Hamas. Care-ar dori, în schimbul eliberării ostaticilor, fie încetarea atacurilor israeliene asupra Fâșiei Gaza, fie eliberarea din penitenciarele Statelor Unite ale Americii ori din Israel a 6.200 de deținuți palestinieni. Ceea ce este anormal!
Pe de altă parte, se fac presiuni de către Statele Unite ale Americii ca Israelul să nu treacă în Fâșia Gaza până nu se avansează în probleme eliberării ostaticilor. Până acum, sâmbătă fuseseră eliberate două femei cu dublă cetățenie, israeliano-americană, mamă și fiică. Duminică se vorbea că vor mai fi eliberați încă 50 de ostatici, dar în finalul zilei au fost lăsate în libertate, abia luni, doar două femei în vârstă: una de 79 de ani, alta de 85!
NEGOCIATORUL MACRON, ÎN ISRAEL ȘI CISIORDANIA. Președintele Franței, Emmanuel Macron, anunțase că marți va face o vizită în Israel și s-a ținut de cuvânt. El a avut, ieri, o convorbire, timp de o oră, cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și urma ca apoi să se deplaseze în Cisiordania pentru o convorbire cu liderul palestinian, Mahmoud Abass. În Israel, Emmanuel Macron declarase: „Nu vă lăsăm singuri în războiul împotriva terorismului”. El a mai cerut permiterea ajutoarelor umanitare în Fâșia Gaza. Dar a mai afirmat și că: „Securitatea Israelului nu poate fi definitivă fără o rezolvare și a problemei paletiniene”.
Totodată, Uniunea Europeană și Parlamentul European cer o pauză umanitară în războiul Israelului cu gruparea Hamas în Gaza.
ÎMPĂRȚIREA SFERELOR DE INFLUENȚĂ ÎN ORIENTUL MIJLOCIU. Iranul și organizația teroristă libaneză Hezbollah pe care o susține militar și financiar sunt un real pericol al escaladării războiului crâncen stârnit în 7 octombrie. În același timp, ministrul de Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, s-a aflat în vizită la Teheran, capitala Iranului. Pe de altă parte, Arabia Saudită, cea mai puternică economie din Orientul Mijlociu și dușmanca de moarte a Iranului, își manifestă influența asupra mai multor țări din Golf. Așa că, în vreme ce războiul Israel-Hamas continuă, nici împărțirea sferelor de influență nu s-a terminat.
Una peste alta, este o presiune extraordinară pe Israel și, poate și din această pricină, se amână decizia politică a pătrunderii trupelor sale în Nordul Fâșiei Gaza, care-a fost golită de populația civilă!
ION PREDOȘANU

P.S. NUMĂRUL CETĂȚENILOR ROMÂNI ÎN FÂȘIA GAZA A CRESCUT LA 230! Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, confirmă că: „230 de români cer autorităților de la București să fie evacuați din Fâșia Gaza. Numai că Guvernul României nu are cum să intervină în vreun fel acolo!”(Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here