Ca la noi, la nimeni – Preș. Iohannis și imposibilitatea exercitării funcției!

725

Avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru al Curții Constituționale a României(CCR), se întreabă de ce nu se poate aplica în România ce s-a întâmplat în Republica Moldova, de trei ori!, cu privire al președintele „moldovean” Igor Dodon, care-a fost , cum spuneam, de trei ori înlocuit cu un președinte interimar întrucât refuza semnarea unor decrete prezidențiale de numire a unor miniștri.
„Citez de la vecini și mă întreb de ce nu?
Refuzul deliberat al Președintelui de a-și îndeplini obligațiile constituționale echivalează cu o imposibilitate temporară, din motive subiective, de exercitare a funcției.
Ceea ce justifică constatarea de către Curtea Constituțională a interimatului funcției, potrivit Art. 90, alin. 1 din Constituție. Decizia interimatului este una juridică și constituțională, nu politică, obligatorie, dacă se constată existența întreruperii în activitatea Președintelui României, iar nu facultativă. Nu este o suspendare a Președintelui, nu are drept urmare un referendum și durează doar cât timp președintele refuză să-și îndeplinească atribuțiile”.
„În Hotărârea nr. 28 din 17 octombrie 2017, Curtea constituțională a reținut că inacțiunea instituției prezidențiale, prin neexercitarea atribuțiilor fie pentru motive obiective, fie pentru motive subiective, prin refuzul deliberat de a exercita atribuțiile, are consecințe identice, adică blocarea altor instituții.
Așadar Curtea a statuat că în cazul refuzului deliberat al Președintelui de a-și exercita atribuțiile consecințele sunt identice cu cele ce survin în cazul imposibilității exercitării atribuțiilor pentru motive obiective, astfel, soluționarea acestor situații trebuie să fie identică, adică instituirea interimatului”, scrie avocatul Adrian Toni Neacșu, pe pagina sa de Facebook. Intrăm în anul alegerilor europarlamentare și al celor prezidențiale sub dictatura statului paralel, executată de Comandantul Suprem Werner Klaus Iohannis. Cu o conducere discreționară, prin încălcarea Constituției a unor legi și a deciziilor Curții Constituționale a României. Ca și Traian Băsescu, Werner Klaus Iohannis ar putea intra în șanțul uitării, acolo unde-a intrat și modelul său Băsescu din pricina beției de putere și a exceselor în viața politică.
Anul acesta, confruntările politice sunt unele deosebit de importante și de dure, fiind marcate de cursa pentru palatul Cotroceni.
ION PREDOȘANU

P.S. Herr Werner Klaus Iohannis a deschis primul competiția oficială, furând startul prin lansarea sa din preajma unui liceu din Sibiu, unde se întâlnea cu foști colegi de promoție. Din popor, se știe că cei din urmă vor fi cei dintâi. Tare mult mi-aș dori ca Președintele Academiei Române, istoricul clujean patriot Ioan Aurel Pop să accepte candidatura sa. L-ar susține toată Transilvania, românii patrioți, iar Gigi Becali a anunțat că-l va sponsoriza în alegeri cu zece milioane de euro. Și, de ce nu, poate și PSD! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here