Motto: „Învață din greșelile altora, că nu ai timp să le faci tu singur pe toate.” – Sigmund Freud
Nu totdeauna marțea sunt nunmai trei ceasuri rele, ci mai pot apărea și gânduri sau măsuri bune. Marțea de care vorbim i-a strâns la Palatul Cotroceni pe președintele Klaus Iohannis, pe prim-ministrul Orban Ludovic, abia scăpat de spectrul unui coronavirus, după două săptămâni de izolare, dar și pe miniștrii de Interne, al Sănătății și al Apărării. Numele lor nici nu mai contează, ci doar ceea ce au decis. O parte dintre măsuri ni le-a comunicat la sfârșitul ședinței însuși președintele Iohannis, care-a scăpat de tăcerea de altădată. Și este din ce în ce mai implicat în coordonarea luptei contra coronavirusului în această stare de urgență.
Dacă nu ne-ar fi spus președintele Iohannis că recomandările sau mai precis restricțiile de până acum devin începând de astăzi obligatorii nu era bine. Mai ales că, alte țări importante, precum Germania, Elveția ori Marea Britanie luaseră înaintea noastră măsuri mult mai dure. Nu avea rost să repetăm greșelile Italiei, Spaniei și chiar ale Franței. A venit vremea să mai învățăm și din greșelile altora.
Viața e prea scurtă și pline de pericole în perioada epidemiei de COVID-19 ca să ne permitem a repeta greșelile altora.
Tot președintele Iohannis ne-a anunțat că de azi se va apela la serviciile Armatei, care pune la dispoziție personal capabil să suplimenteze forțele de poliție și jandarmerie. Ca o părere de rău, nu am priceput de ce nu a fost invitat la acea ședință de la Palatul Cotroceni și experimentatul Dr. Raed Arafat, coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență!
Desigur, la ora când scriu aceste rânduri nu cunosc prevederile Ordonanței Militare nr. 3, care urma să fie stabilită de Comandamentul Special Național și anunțată în cursul serii de marți. Cu siguranță, noile măsuri vin în completarea a ceeea ce ne-a transmis președintele Klaus Iohannis, prin mesajul său ferm către populație.
Ne așteptăm să fi fost introduse noi restricții pentru toți românii.
Cum s-ar zice, se fac eforturi pas cu pas spre evitarea catastrofei ce ne-ar fi așteptat din pricina faptului că țara și Guvernul Orban au fost total nepregătite. În special în domeniul dotărilor sistemului sanitar cu echipamente de protecție.
În foarte multe spitale din țară, dacă nu chiar în majoritatea lor, medicii și asistentele s-au luptat eroic cu mâinile goale. Fără minimalele mănuși, fără măștile de rigoare și fără combinezoanele de protecție. Așa se explică multitudinea de cazuri de contaminare a personalului medical la spitale precum cele din Petroșani, Filiași, Spitalul MAI „Dimitrie Gerota” și chiat Spitalul de Urgență Floreasca.
Deie bunul Dumnezeu ca lumea să fie mai conștientă și să respecte prevederile strice ale zilelor grele prin care România trece! Și să ieșim din luptă sănătoși și cu pierderi de vieți omenești cât mai mici!
ION PREDOȘANU
P.S. Cu regret anunțăm că un colectiv de cercetători români a izbutit să creeze primul vaccin contra COVID-19, sub conducerea reputatului Prof.univ.dr. Virgil Păunescu, directorul Institutului de Cercetare Medicală OncoGen din Timișoara.
Autoritățile române nu s-au interesat, iar Ambasada Chinei și-a însușit acest vaccin Anticoronavirus descoperit la Timișoara, iar cercetătorii din China și l-au însușit prin furt, dar l-au protejat și ca marcă înregistrată. (Ion Predoșanu)